Copilul are un prieten imaginar: când trebuie să ne facem griji?

Este perfect pentru copil să aibă prieteni, însă, ce vă faceți atunci când în casă apare ”Carlson” – un prieten pe care nu-l vede nimeni decât copilul? Ceea ce cu siguranță nu trebuie să faceți – să vă speriați și să ridicați panică. Psihologii afirmă că prietenii imaginari reprezintă un fenomen destul de frecvent și absolut inofensiv pentru copiii cu vârsta între 3 și 7 ani. Acest lucru este legat cu faza de dezvoltare a fanteziei și imaginației copilului. De regulă, prietenul inexistent dispare de îndată ce copilul merge la școală.

Motivele apariției prietenului imaginar:

Fanteziile: Unii copii vorbesc cu jucăriile, alții – cu o imaginație mai bogată, își născocesc prieteni. Nu certați copilul pentru ”minciuni”. În caz contrar, copilul se poate închide în sine, se va dezobișnui să viseze și cel mai important – poate pierde încrederea în dumneavoastră. Ați face mai bine dacă i-ați orienta fantezia în alt domeniu: propuneți-i copilului să încerce să compună o poveste, să inventeze sfârșitul unei povestioare, să deseneze un animal inexistent…

Singurătatea. Copilul își poate inventa un prieten pentru că se plictisește, dacă se simte singur și duce lipsă de comunicare. Chiar dacă viața are un ritm alert, străduiți-vă să-i acordați copilului mai multă atenție, în consecință, prietenul imaginar va dispărea.

Imitațiile. Atrageți atenție la ceea ce vorbește copilul. Cu siguranță îl dă la socoteală sau îl învață ceva pe prietenul său inexistent. Nu vă reamintește de nimeni acest comportament? Cel mai probabil, copilul vorbește cu razele dumneavoastră sau cu frazele educatorului de la grădiniță. Toți copiii imită maturii, ei vor să fie mari pentru ca să aibă influență asupra cuiva. Dacă în vorbele micuțului nu există agresivitate, nu aveți pentru ce vă face griji. Pur și simplu, propuneți-i copilului să vă jucați de-a mama și copilul, unde dumneavoastră veți fi copilul.

Frica. Copilul caută susținere în prietenul său imaginar. Îi este frică de unul singur, în doi - nu atât de mult. Mai ales dacă micuțul nu poate împărtăși părinților temerile sale: amintiți-vă, de câte respingeți copilul cu fricile sale prostești. Trebuie să aveți o atitudine serioasă față de temerile copilului: pentru el acestea nu sunt prostie, cu un coșmar adevărat! Explicați-i copilului calm și, de câte ori este nevoie, că nu are motive de frică. Povestiți-i despre temerile dumneavoastră și despre cum le-ați depășit. Verificați împreună, înainte de culcare, toate colțuri întunecate, cumpărați o lampă de noapte ș.a.m.d.

Frica de pedeapsă. Dacă copilul strică și aruncă toate jucăriile și dă vina pentru asta pe prietenul său imaginar, gândiți-vă, poate că certați des copilul cu și fără motiv. Cu un ton calm trebuie să-i explicați copilului că vă supără comportamentul prietenului său, însă, stăpânul jucăriilor va trebui să le strângă până la urmă.

În orice caz, nu-i interziceți copilului să comunice cu prietenul său imaginar, în coz contrar, copilul va face acest lucru pe ascuns. Ați face mai bine dacă ați încerca să depistați motivul acestei situații și pe care ar trebui să-l eliminați.

Motive de îngrijorare:

• Problema nu a dispărut după vârsta de 7 ani;
• copilul nu este atras de alte jocuri;
• jocurile devin agresive;
• copilul se ceartă cu prietenul său imaginar și se supără foarte tare;
• copilul mănâncă și doarme prost;
• copilul confundă realitatea și joaca;

Dacă observați la copilul dumneavoastră unul sau mai multe puncte din cele menționate mai sus, solicitați ajutorul psihologului.

Așa sau altfel, înainte de a intra în panică amintiți-vă de dumneavoastră în copilărie. Nu călăreați teul imaginându-vă că sunteți pe un cal? Nu vorbeați cu jucăriile? nu serveați oare păpușile cu ceai? Și, deja la maturitate, de câte ori repetați în voce discursul pe care trebuie să-l țineți în fața unui public numeros? Ei, nu…! Oferiți copilului mai multă atenție, dăruiți-i dragoste și afecțiune, atunci, copilul nu va avea nevoie de prieteni imaginari.