Ce nu ar trebui să le spunem niciodată copiilor, ca să nu-i marcăm pe viață

Sunt lucruri pe care nu ar trebui să le spunem niciodată copilului pe care îl educăm. Acestea vor contribui la formarea caracterului său şi ar putea face diferența în viața lui ca adult. Poate fi un adult timid, care nu va avea curaj să facă nimic în viață, sau poate fi un tânăr încrezător în forțele lui, care va putea face orice îşi va propune, iar eşecurile nu îl vor doborî.

Dacă în trecut, o educație bună era considerată acea educație de tip restrictiv, cu timpul, părinții au fost tot mai îngăduitori cu copiii lor, până când s-a ajuns în cealaltă extremă. Unele curente în parenting consideră că cei mici trebuie lăsați să facă tot ce vor. Psihologii spun că cei mici trebuie ajutați să descopere cine sunt ei, să-şi descopere aptitudinile, să fie încurajate aceste aptitudini şi trebuie acceptați şi asigurați că sunt iubiți necondiționat. Dar asta nu înseamnă că nu pot fi corectați, atunci când greşesc. Însă corectarea lor nu presupune pedeapsă, nici fizică şi nici de altă natură.

Psihologul clinician Dana Crişan spune că e nevoie de un climat armonios în familie, pentru ca un copil să poată să se dezvolte optim. Unele metode de educare moştenite de la părinții noştri sunt preluate şi transmise mai departe. Însă psihologii spun că nu toate sunt eficiente. 

Iată câteva propoziții pe care nu ar trebui să i le spui niciodată copilului tău, dacă vrei să-l ajuți să se dezvolte la nivel personal şi să crească un tânăr încrezător în forțele lui.

„De ce nu poți fi şi tu ca şi ceilalți” 

Psihologul clinician Dana Crişan spune că este contraproductiv să compari copilul cu alți copii. „Comparându-l cu alt copil, asta va pune o presiune şi o tensiune intrapsihică, se va simți nevalidat, neconform. Asta creează neîncredere în el, imaginea despre sine are de suferit”, explică psihologul.

Ce să-i spui în loc

„Asta nu îl validează pe copil. În loc să-l compari cu alții, mai bine îi spui că eşti alături de el, îl stimulezi şi îl ajuți să obțină şi el rezultatele dorite. Trebuie să existe recompense şi întăriri pozitive într-un comportament, inclusiv cu stimulare cu mici recompense sociale gen: „bravo”, „uite, asta ți-a ieşit foarte bine”. Îi încurajezi pozitiv un comportament, o abilitate, o competență”, mai spune ea. 

„Eşti prost/nu eşti în stare de nimic” 

Niciodată nu trebuie să-i spui că e prost, că nu e bun de nimic sau alte asemenea expresii. E momentul ca părintele să încerce să obțină pentru el un mai bun control şi management emoțional. Uneori, părinții fac proiecții cu propriile neîmpliniri şi frustrări, iar copilul suferă în relația cu părintele său. Dar ca părinte, trebuie să îți reglezi imaginea despre aşteptări. Să fie o concordanță între aşteptările lui şi ceea ce este capabil copilul să realizeze.

Ar trebui să luăm asta în calcul când stresăm copilul cu ore suplimentare de muzică, de dans, de desen, de sport sau orice altă activitate extraşcolară, încărcându-i programul peste puterile lui. Iar când rezultatele întârzie să apară, îl „stimulăm” pe copil reproşându-i că nu face suficient. Asta, mai spune psihologul, îi poate crea viitorului adult un complex de inferioritate, care va reuşi cu greu să se adapteze cerințelor, fiind setat în subconştient că el nu poate, nu este valid.

Ce poți să-i spui în loc

În loc de asta, îl poți încuraja, să-i spui „hai că poți”, „ştiu că eşti puternic”, „sunt aici să te ajut dacă ai nevoie”, „nu-i nimic dacă nu a ieşit acum, data viitoare facem un plan pentru a avea şanse mai mari să reuşeşti”. Nu ca o pedeapsă, nu să se simtă vinovat.

„Nu te mai iubesc dacă nu eşti cuminte“ 

Niciodată nu-i spune copilului tău că dacă nu e cuminte, sau dacă nu face ceea ce îi ceri, nu îl mai iubeşti.

„E o condiționare care inhibă foarte mult. Limbajul iubirii între părinte şi copil este bazat pe conectare, iubire necondiționată. Nu poți să-i spui „eu te iubesc numai dacă faci asta sau dacă eşti într-un anume fel”. Aduce neîncredere, nevalidare, complex de inferioritate. El crede că nu poate, că nu e suficient de bun, că nu e conform. Că nu poate fi iubit decât dacă face pe placul celorlalți”, mai explică Dana Crişan.

Ce poți să-i spui în loc

Psihologul mai arată că în loc de această condiționare, poți să-i spui cuvinte care să-i crească stima de sine şi încrederea în forțele proprii. Astfel îi dezvolți stima de sine şi încrederea în forțele proprii, îl ajuți să-şi crească reziliența socială, să se descurce în orice situație, să aibă deschidere spre a găsi soluții.

Potrivit psihologului, poți să-i spui „te iubesc indiferent ce s-ar întâmpla, dar asta nu înseamnă că nu te voi corecta, dacă e nevoie”. E o diferență de nuanță. Nu îl condiționezi cu iubirea, îl iubeşti necondiționat, dar îl poți corecta la nevoie.

„Am să te pedepesesc”

Despre pedeapsa aplicată celor mici, psihologul spune că e „un drum cu dus şi-ntors”. Pedepsele nu au acelaşi efect ca şi stimularea cu recompense. Mai bine mergi pe întărirea pozitivă a unor comportamente, a unor atitudini, pui accent pe partea pozitivă. Uneori le e frică de pedepse şi dezvoltă comportamente de evitare, de disimulare, se duc spre risc, sau chiar spre infracționalitate.

Ce poți să-i spui în loc

„Dacă le dai pedepse, îi înveți că lumea un mediu periculos şi amenințător, că sunt pedepsiți dacă nu se ridică la un anumit standard. Şi atunci, mai bine mergem pe stimularea pozitivă, pe recompense, pe sublinierea micilor reuşite personale, cât de mici ar fi, trebuie prețuit fiecare mic pas de dezvoltare pe care-l face. Dar pentru asta, părintele trebuie să fie echilibrat.

Să nu uităm că şi noi, ca părinți, suntem copiii unor alți părinți şi venim cu un bagaj trangenerațional de tipar de parenting, de ataşament. E de văzut cum să găsim un echilibru şi cum jonglăm cu elementele ca să le adaptezi nevoilor copilului tău şi să nu faci anumite greşeli pe care le-au făcut părinții tăi”, mai spune psihologul Dana Crișan.