Uneori părinții nu își dau seama că printr-o simplă joacă sau din neatenție ar putea să-i facă rău copilului. La vârstele fragede, orice manipulare bruscă și neadecvată cum ar fi învârtirea de mâini sau luarea de antebrațe ar putea provoca luxația cotului la copiii sub vârsta de 6 ani.

Medicii atenţionează că luxaţia de cot este cea mai frecventă leziune care se dezvoltă la copii din cauza acestei activități. Numită şi subluxaţia capului radial la copii sau pronaţia dureroasă de cot, luxația cotului se dezvoltă atunci când osul radial alunecă de pe suprafaţa sa articulară obişnuită, iar momentul poate fi unul foarte dureros pentru copil.

mamaplus

Osul radial, unul dintre cele două oase ale antebraţului, situat în poziţie laterală, este fixat, la nivelul articulaţiei cotului, de humerus (osul braţului) prin fibre elastice numite ligamente. La sugari şi copiii de vârstă mică, ligamentele sunt foarte firave, slab dezvoltate, motiv pentru care cotul poate uşor aluneca, atunci când mâna este tracţionată.

De ce apare acest traumatism, de obicei, la copiii sub vârsta de 6 ani?

Din cauza anumitelor particularităţi anatomice ale articulaţiei cotului la această vârstă, şi foarte rar se întâlneşte la copiii mai mari de 5-6 ani. Pe măsură ce corpul copilului se dezvoltă, ligamentele articulaţiei cotului devin mai puternice, mai rezistente, iar riscul producerii leziunii se reduce.

Potrivit statisticilor, luxaţia cotului la copii apare frecvent din cauza neatenţiei părinților, fetele fiind mai predispuse către traumatism decât băieţii. În cele mai multe cazuri, părinții greșesc fără să-și dea seama. Poate… și tu ai procedat greșit. Iată câteva situații în care poate apărea luxația cotului:

Când prinzi copilul de mână, pentru a opri o cădere;

  • Când îl ridici de mâini sau încheieturile mâinilor în sus;
  • Când îi tragi forțat braţul prin mâneca unei bluze / jachete , atunci când îl îmbraci;
  • Când îl legeni, luându-l de antebrațe sau de mâini;
  • Când îl tragi de braţ în sus, pentru a-l forţa să mearga mai repede ori să urce treptele.

Simptomele luxației de cot la copii

Bineînțeles, semnul principal al luxaţiei de cot este durerea, manifestată în momentul în care copilul încearcă să îşi mişte brațul, pe care îl ţine în poziţie forţată, ataşat de corpul său, cu cotul în uşoară flexie, şi palma orientată către corp. Deobicei, leziunea nu produce umflături sau vânătăi.
În cazul în care copilul tău se plânge de o astfel de durere, nu ar trebui să-i forţezi braţul, să încerci să-l îndrepți ori să repui cotul în articulaţie – ar putea provoca leziuni și mai mari.

Atenție! În același timp însă, durerea severă poate fi un semn de fractură osoasă!

mamaplus

Cum se tratează luxația cotului la copii?

În momentul în care prichindelul tău suferă un astfel de traumatism, mergi de urgență la spital. Medicul va examina copilul, pentru a exclude fractura osoasă concomitentă. De obicei, examenul radiologic nu se impune. Printr-o manevră medicală specială, medicul va repune cotul în poziţia anatomică corectă, moment în care e posibil să auzi un „clic”. În cele mai multe cazuri, copiii încep să folosească braţul, fără să mai simtă durere, în 10-15 minute de la repoziţie. Unerori, e posibil ca prima încercare de repoziţionare a cotului să eşueze şi atunci medicul poate repeta procedura. Rareori, sunt necesare intervențiile chirurgicale.

Copiii care au suportat în antecedente luxaţie de cot, riscă să suporte traumatismul în mod repetat.

Ce poți face ca să previi o astfel de problemă?

  • Nu ridica copilul de brațe sau mâini, ci de subsuori.
  • Nu trage, nu smuci copilul de mână sau încheietura mâinii.
  • Nu legăna copilul de mâini sau de antebraţe.