Fiecare copil vine pe lume cu nevoia de a se conecta cu ceilalți, pe lângă nevoile fiziologice de bază. Nou-născutul depinde de părinții lui, de felul cum aceștia îi satisfac nevoile fiziologice și de felul cum îl manipulează. În acest fel se formează atașamentul față de persoanele care-l îngrijesc. Atașamentul este piatra de temelie în dezvoltarea emoțională a copilului. În perioada de până la 18 luni se pun bazele sentimentului de securitate, capacității de autoreglare a emoțiilor și abilitățile de self control. Psihoterapeutul Isabela Mihuț a detaliat lucrurile pe care orice părinte trebuie să le cunoască despre etapele dezvoltării emoționale la copi.

Potrivit Mental Health Promotion and Early Intervention – Northamptonshire dezvoltatea emoțională a copiilor poate fi împărțită pe categorii de vârstă:

0-6 luni

  • după naștere bebelușii învață să se adapteze vieții extrauterine și să dezvolte conexiunea cu aparținătorii;
  • bebelușii plâng, râd, sug, se agață, stabilesc contact vizual pentru a-ți transmite mesajul că au nevoie de tine și de iubirea ta;
  • au nevoie să fie ținuți în brațe, chiar plâng mai puțin și se simt în siguranță dacă simt pielea și mirosul mamei;
  • îți transmit când au nevoie de liniște prin gesturi, adică întorc capul sau devini agitați în brațele tale;
  • pe parcurs ce cresc își dezvoltă abilități de a se simți confortabil de unul singur pentru perioade din ce în ce mai lungi.

Vârsta de 7-18 luni

  • le place să atingă lucrurile din jurul lor, să le cunoască ducându-le la gură;
  • privesc ce se întâmplă în jurul lor;
  • încep să facă diferența între persoane familiale și cele nefamiliale;
  • încep să facă legătura între expresia facială a aparținatorilor și tonul vocii acestora, ex: față veselă și ton liniștit sau față furioasă și ton ascuțit;
  • încep să se liniștească căutând să sugă degetul sau să se joace învățând că părinții nu sunt imediat disponibili, dar asta doar dacă până atunci părinții au înțeles nevoile bebelușului și i le-au satisfăcut

18 luni – 3 ani

  • În această perioadă copiii devin din ce în ce mai independenți, dorind ca lucrurile să se întâmple așa cum vor ei. Ei arată comportamente extreme, de la dependență la nevoia de independență, trec rapid de la agresivitate la liniște, de la nevoia de ajutor la încăpățânare;
  • Sunt foarte atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor, dar înțeleg lumea cu propriile abilitați cognitive;
  • Le place să testeze limitele, dar are nevoie de ele pentru că îi oferă un sentiment de singuranță (n.r. – adică mă pot baza pe părinții mei, ei sunt adulții)
  • Tantrumurile sunt specifice vârstei, iar copiii au nevoie să fie iubiți, ținuți în brațe, calmați, înțeleși
  • Își exprimă sentimentele și învață cel mai ușor prin joacă. Învață și să le numească frică, bucurie, tristețe, furie
  • Încep să facă legătura între „cauză –efect” și învață din experiențele anterioare, amintindu-și cum s-au simțit. Aici pot interveni părinții explicându-le ce simt pentru a le fi mai ușor să le numească.
  • Au nevoie să li se explice înainte de anumite schimbări sau despărțiri, acest lucru ajutându-i să-și gestioneze sentimentele și să se simță în siguranță.

Vârsta de 3-5 ani

  • Copiii încep să se joace mai mult cu alți copii și să fie suparăți când trebuie să plece;
  • Devin mai încrezători în forțele proprii, dar încă au nevoie de atenția părinților;
  • Încep să-și exprime sentimentele prin cuvinte, dar și prin acțiuni;
  • Încep să devină conștienți de sentimentele celor din jur;
  • Au o gândire magică și sunt convinși că dorințele devin realitate, iar adulții trebuie să fie atenți când discută cu ei despre lucruri importante.