Primii ani din viața copilului sunt extrem de valoroși pentru creșterea și dezvoltarea lui fizică și psihică, iar părinții ar trebui să-i fie mereu alături pentru a-l susține și pentru a-l încuraja în tot acest parcurs deloc ușor. Este normal ca acest peisaj să nu fie unul perfect și mereu roz. Vei avea perioade frumoase și nostime, dar vor exista și momente când emoțiile vor deveni greu de stăpânit. Ce-i de făcut, așadar, atunci când comportamentul bebelușului pare că scapă de sub control?
Unele mămici mărturisesc că uneori au impresia că bebelușii lor pun ceva la cale, iar atunci când le este lumea mai frumoasă, poznele sunt la loc de cinste. Chiar dacă s-ar părea că bebelușul încă nu prea poate face multe lucruri până la vârsta de un anișor, când începe să facă primii pași, mușcatul dureros în timpul alăptării la sân și aruncatul obiectelor sunt activitățile lor ”preferate”. Între timp, mamele se întreabă dacă bebelușii le transmit astfel un mesaj ascuns și cum ar trebui să reacționeze în așa situații.
Ei bine, psihologii vă sugerează să vă păstrați calmul, pentru că aceste acțiuni sunt absolut normale. Bebelușul tău este un mic explorator, care vrea să cunoască lumea din jur cu ajutorul mânuțelor și a guriței. Este normal să arunce lucrurile prin casă, pentru că atenția lui asupra unui obiect durează câteva secunde. Cu siguranță, niciun bebeluș nu ar avea intenția de a se ”răzbuna” sau de a face ceva intenționat la o vârstă atât de fragedă. Transformați aceste gesturi în joc, construind piramide din cubulețe și distrându-vă împreună.
Mai mult, specialiștii în educație spun că între 1 an și jumătate și 3 ani, este normal ca cei mici să arunce obiectele. În loc să încerci să-l oprești pe copil, concentrează-te asupra tipurilor de obiecte care sunt aruncate și asupra posibilității de a limita aceste gesturi.
Cât despre mușcăturile bebelușului în timpul alăptării, este foarte important ca mama să stabilească un contact emoțional cu micuțul ei. În caz contrar, bebelușul o poate mușca, ca un apel de trezire. De altfel, gurița copilului este zona în care apar aceste descărcări emoționale mult mai des. O soluție ar fi să afli cauza frustrărilor micuțului tău. În niciun caz nu răbda aceste mușcături. Orice problemă poate fi soluționată cu multă răbdare și sârguință.