Ne-ar plăcea tuturor să avem copii crescuți cu blândețe, pentru că importanța acesteia în relația cu cei mici a fost deja confirmată de numeroase studii și analize realizate de-a lungul timpului de specialiștii în parenting și în educație. Totuși, în ciuda accesului ușor la informații, destul de mulți părinți continuă să ignore sfaturile acestora și să își trateze copiii cu asprime exagerată, să țipe la ei, să îi bruscheze sau chiar să recurgă la violență.

mamaplus

Toate aceste atitudini ale părinților pot avea efecte foarte negative asupra dezvoltării copilului. De multe ori, scuza părinților este că sunt stresați, au multe probleme la serviciu și acasă, iar cei mici nu fac decât să le sporească iritarea și nervozitatea.

Iată și 20 de moduri în care poți fi bun și blând cu copilul tău:

1. Spune-i copilului tău că îl iubești.

2. Spune-i copilului tău că îl iubești chiar și atunci când ești supărat pe el.

3. Spune-i că îl iubești și atunci când el este supărat pe tine.

4. Spune-i copilului tău că cel mai frumos moment al zilei a fost unul petrecut alături de el.

5. Atinge-l ușor pentru a-i arăta că îl susții.

6. Încearcă să îl asculți chiar și cu o secundă mai mult decât ai răbdare de obicei.

7. Fii atent la sentimentele care se ascund în spatele cuvintelor copilului tău.

8. Fă-ți timp pentru a sta pur și simplu alături de copilul tău atunci când el se joacă.

9. Ai încrede în tine.

10. Ai încredere în abilitățile copilului tău.

11. Citește și informează-te despre comportamentul specific fiecărei vârste astfel încât să ai așteptări realiste.

12. Citește după-amiaza alături de copilul tău.

13. Spune-i că atunci când îl ții de mână și îl strângi de 3 ori îi transmiți un cod secret care înseamnă că îl iubești.

14. Spune-i povestea nașterii sau a adopției sale.

15. Învață-l cum să caute informații atunci când tu nu știi răspunsul la o întrebare.

16. Renunță la nevoia de a avea mereu dreptate.

17. Atunci când copilul tău te atinge, atinge-l și tu cu blândețe.

18. Zâmbește atunci când copilul tău intră în cameră.

19. Îmbrățișează-l.

20. Privește-l cu blândețe.

Prin urmare, nu este suficient ca un părinte să își arate dragostea doar prin disciplină și prin grija pentru sănătatea și binele copilului. Este important ca el să creeze o legătură autentică și plină de însemnătate cu cel mic.

Sursa