Astăzi îți prezentăm câteva tehnici (aplicabile mai ales celor puțin mai mărișori, care vorbesc bine și înțeleg ceea ce li se cere și se așteaptă de la ei) pentru a preveni apariția acceselor de furie și, în cazul în care acestea apar, ce poți face pentru a calma copilul.
Învață să faci față furiei tale și a celorlalți
Când părinții disciplinează la mânie sau formulând așteptări nepotrivite pentru vârsta copilului, adesea greșesc în modul de a acționa în fața tantrum-ului. Un punct de start este tu însăți. Când suntem calmi, putem expune furia într-un mod mai eficient: „Sunt foarte supărată pe tine că ai împrăștiat bolul cu cereale pe jos. Mai că-mi vine să-ți dau una! Însă nu o să te lovesc, așa că acum plec din bucătărie și mă întorc când mă calmez.”
Distrage și direcționează copilul
Când un copil se poartă urât, un părinte calm poate reuși să-i distragă atenția: „Uite un pahar cu apă caldă. Hai să-l ducem afară, unde poți să-l împrăștii peste tot!”.
Disciplina se face prompt și scurt, la obiect
Una dintre tehnicile pe care le poți folosi este să iei copilul din cameră/locul unde se petrece acțiunea care declanșează tantrum-ul și să-l izolezi pentru 2-5 minute, timp suficient pentru ca cel mic să se calmeze, fără a fi nevoie să-i ții morală în vreun fel, pentru că oricum ar fi prea ocupat cu urlatul ca să te mai asculte și pe tine. Repausul te va ajuta și pe tine să-ți controlezi emoțiile. În cazuri severe, poți încerca să ții copilul strâns, fără a-i permite să se miște. Fii consecventă în aplicarea și comunicarea regulilor, mai ales în cazul copiilor mai mari, de vârstă școlară. „Te pun în cameră până te calmezi și ești în stare să vorbești din nou!” sau „Te rog să te duci în camera ta acum, și să stai acolo până ești gata să folosești cuvinte pentru a exprima ce-ți dorești în loc să scuipi pe cei din jurul tău!”.
Încearcă să descoperi motivul care a declanșat tantrum-ul
Ce își dorește și nu are, nu poate avea? Motivele care duc la apariția acceselor de furie sunt variate: pentru a atrage atenție, pentru a face pe cineva să-i asculte, protestează că s-a pus cineva în drumul lor, ca să se elibereze dintr-o sarcină pe care nu vor să o facă, pentru a câștiga putere asupra celorlalți, din răzbunare, de frica abandonului. Comunică-i copilului că nu accepți un astfel de comportament, vorbindu-i calm: „Acum, că am ieșit din magazin și ne-am calmat amândoi, hai să vorbim. Cred că ești supărată pe mine pentru că nu am fost de acord să luăm prajiturica cu ciocolată. Este normal să fii furioasă pe mine, însă lovitul, tăvălitul pe jos și urlatul la mine nu-ți merg. Toate astea mai mult mă conving să nu-ți cumpăr prajiturica nici în viitor”.
Evită să-l umilești când e furios (de fapt, evită să-l umilești în orice situație)
Copiilor trebuie să li se permită să-și exprime orice sentiment, fie că sunt plăcute sau mai puțin plăcute pentru noi. Nu trebuie pedepsiți sau criticați pentru că au sentimente de furie. Cercetările arată că părinții care își umilesc copiii pentru furia resimțită pot afecta negativ dorința copilului de a-și elibera sufletul în alte situații: „Pari destul de supărat acum. Și eu m-aș simți la fel dacă cineva mi-ar fi mâzgălit desenul așa cum ți s-a întâmplat ție”.
Învață copilul despre nivelul de intensitate al furiei
Folosind cuvinte diferite pentru a exprima intensitatea sentimentelor mânioase (iritat, enervat, frustrant, furios, sâcâit), chiar și copiii de 2 ani și jumătate pot înțelege că mânia este un sentiment complex: „M-am enervat când m-am dat peste cap să aveți masa caldă la cină și voi toți ați întârziat”, „Omul ăla era așa de nervos – cred că-i venea să urle de mânie când și-a văzut pereții restaurantului vopsiți cu graffiti”.
Stabilește limite clare și așteptări pe măsura vârstei copilului, abilităților și temperamentului său
Ca părinți, ne vom înfuria mereu dacă ne așteptăm ca piciul de 1 an să facă la oliță, cel de 2 ani să vorbească în fraze precum un copil numai bun de dat la școală, timidul nostru de 8 ani să dea spectacole de magie la petrecerile prietenilor din cartier: „Deși e perfect normal să fii supărat și furios, e total nelalocul lui să-i lovești pe ceilalți!”, „Mă aștept să ne ajuți la munca în casă și să-ți îndeplinești sarcinile care ți-au fost încredințate. Nu mai ești copil mic să muști, să scuipi și să lovești. Vreau să fii sincer și să arăți compasiune celorlalți, să înveți bine la școală, să-mi spui întotdeauna ceea ce ai nevoie și să-i tratezi pe cei din jurul tău așa cum ți-ai dori să fii tratat”.
Observă, laudă și răsplătește comportamentul bun
Să-l înveți să facă lucruri bune este mai ușor, mai bine și mai eficient decât să-l tot pedepsești de câte ori greșește. Copiii care-și primesc porția de atenție doar atunci când fac prostii tind să repete comportamentul pentru că au învățat că ăsta e cel mai bun mod de a-ți atrage atenția, mai ales dacă ești un părinte mai autoritar: „Mulțumesc că ai venit să mă anunți că vrei să mergi la alt loc de joacă înainte să dispari de lângă mine!”.
Menține o comunicare deschisă cu copilul tău
Reamintește-i de fiecare dată regulile casei și explică-i motivele regulilor în cuvinte pe care copilul le poate înțelege. Ascultă ce are de spus și copilul cu privire la aceste reguli: „Se pare că ai ceva de protestat la regula de a nu aduce la locul de joacă mai mult de 4 mașinuțe, dar știi că mai mult de 2 mașinuțe nu poți ține în mânuțe și prea multe jucării afară mai mult ne încurcă: pentru prietenii tăi din parc sunt insuficiente, iar nouă ne va fi greu să le tot ținem socoteala în timpul orelor de joacă”.
Învață-l despre înțelegere și empatie
Atrage-i atenția asupra efectelor acțiunilor lui asupra celorlalți. Îndeamnă copilul să vadă situația și din punctul de vedere al celuilalt. Majoritatea copiilor vor avea remușcări când fac ceva ce rănește alte persoane. Disciplina autoritară îi ajută să-și dezvolte un simț interior al binelui și răului, iar puțină vină nu strică, mai ales pe termen lung: „Hai să vedem ce s-a întâmplat. Mai întâi ea ți-a dat peste mânuțe și ți-a zis NU, apoi tu i-ai luat păpușa. Ea te-a lovit și tu ai făcut la fel...”.