În urmă cu trei luni, Lili Sandu a devenit mamă pentru prima oară, iar de atunci, și-a ținut în permanență fanii la curent cu activitățile sale zilnice. De data asta, vedeta a surprins din nou. Lili s-a filmat în lenjerie intimă și a publicat imaginile pe contul de socializare.
Artista din România arată foarte bine după ce a adus pe lume un copil. Ea a născut un băieţel acum trei luni şi a declarat că a luat în greutate 23 de kilograme în timpul sarcinii, dar se pare că acum kilogramele au dispărut, iar ea se reface complet.
Lili Sandu, în vârstă de 41 de ani, a născut prin cezariană, iar în primele 40 de zile de după naştere, vedeta a reuşit să dea jos 15 kilograme acumulate în timpul sarcinii.
“S-au împlinit 40 de zile de la operația de cezariană, de când am născut și am slăbit aproape un kilogram pe săptămână. Plus cele 10 kilograme pe care le-am lăsat în spital, deci ar fi vreo 15 kilograme și ceva pierdute. Mai am vreo opt kilograme de slăbit, dar cu siguranță se vor duce cu sport. Abia aștept ca medicul să-mi dea ok-ul pentru a merge la sală”, mărturisește vedeta.