Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea la sân a bebeblușului cel puțin până la vârsta de 6 luni, iar pentru că fiecare organism este diferit, din anumite motive unele mame sunt nevoite să o întrerupă și mai devreme. Fie că hotărăști să lași copilul să decidă când să se producă înțărcarea (înțărcarea condusă de bebeluși), fie să direcționezi singură procesul (înțărcarea condusă de mamă), vezi mai jos cinci sfaturi prețioase și eficiente pentru înțărcarea copilului.

Înlocuiește sau distrage-i atenția

Încearcă să anticipezi când micuțul tău va dori să mănânce, astfel încât tu să fii pregătită să-i oferi o altă alternativă sau îi distragi atenția cu un joc de care se bucură. De exemplu, atunci când vine ora mesei, oferă-i în schimb o gustare pe care o adoră sau distrage-l cu un joc, dându-i apoi alimentul dorit de tine.

Scurtează durata alăptatului sau amână momentul său

Prin scurtarea intervalului de timp pe care îl petreci alăptând sau prin întârzierea acesteia, poți ajuta treptat copilul să fie mai puțin interesat de alăptare. Dacă micuțul tău cere să fie alăptat, îî poți spune fie „nu acum, ci mai târziu”, sau „ în câteva minute”, astfel încât să-și ocupe timpul cu altceva și să uite de această dorință.

Compensează cu alte lucruri făcute împreună

Mulți copii vor să fie alăptați atât pentru nutriție, cât și pentru confortul și starea de bine pe care o resimt, așa că, în timp ce sunteți în procesul de înțărcare, asigură-te că îi oferi același timp copilului tău, dar pentru joacă sau alte activități care îi fac plăcere.

Este în regulă să spui „nu”

Este important pentru tine să îți oferi libertatea de a spune „nu.” În timp ce vrei să respecți sentimentele și dorințele copilului tău, ar trebui să faci și ceea ce este bine pentru tine. Acest lucru este valabil mai ales atunci când micuțul tău începe să crească și are tendința de a ciupi sau de a fi agresiv cu sânii. Astfel, nu te mai pune într-o postură inconfortabilă și alege să spui „stop”.

Introduce-l în mesele în familie

Încearcă să mâncați împreună cu ceilalți membri ai familiei cât mai ses, deoarece copilul se va adapta rapid la acest obicei. După ce bebelușul a acceptat diversificarea mâncării, încearcă să intrați într-o rutină servindu-le masa în același timp în fiecare zi.

Statutul de mămică nu este întotdeauna ușor, însă punând mici trucuri în aplicare și adăugând multă răbdare, rezultatele nu vor întârzia să apară.