Primele 6 luni din viața bebelușului sunt pline de evenimente importante. Omulețul pe care l-ai adus acasă face progrese uimitoare în fiecare zi și te surprinde cu noi și noi abilități. Iată ce poate face în fiecare lună și cât de multe învață.
Prima lună
- Își ridică (destul de greu) capul în unghi de 45 grade
- Reacționează la sunete
- Se uită atent la fețe (de la distanțe mici)
- Urmărește cu privirea obiectele (arătate de aproape)
- Zâmbește (dar nu cu semnificație, ci reflex)
Luna a doua
- Începe să gângurească
- Urmărește obiectele cu privirea
- Își poate ridica mai ușor capul
- Zâmbește ca răspuns la ceva
- Se mișcă mai fluid, mai puțin sacadat
Luna a treia
- Își ține (susține) capul cu destulă siguranță
- Îți recunoaște fața și mirosul
- Îți știe vocea
- Întoarce capul în direcția unui zgomot
- Începe să-și apropie mânuțele și să le întindă după jucărioare
- Are primele tentative de a se rostogoli
Luna a patra
- Îți răspunde când vorbești cu el (gângurind)
- Își susține bine capul
- Se întinde după obiecte din apropiere
- Începe să imite anumite sunete – dada, mama (care nu are încă semnificație pentru el)
- Poate face primele întoarceri (rostogoliri)
- Primul dințișor își poate face apariția
Luna a cincea
- Își descoperă mâinile și picioarele
- Se poate rostogoli cu ușurință
- Distinge anumite culori mai puternice
- Își recunoaște propriul nume
- Poate sta în funduleț pentru puțin timp (dacă e sprijinit)
- ”Gustă” din obiecte
- Manifestă primele semne ale anxietății față de străini.
- Este pregătit pentru primele alimente semi-solide (vezi meniul bebelușului în primul an)
Luna a șasea
- Se întoarce în ambele direcții
- Se întinde după obiecte
- Stă binișor în fund, fără sprijin
- Imită sunete cu mai multă acuratețe și combină silabe
- Trage obiecte către el
- Poate începe primele încercări de mers de-a bușilea