În jurul vârstei de șase luni, când bebelușul începe să mănânce cu mânuța, este un moment prielnic pentru a se începe folosirea linguriței. Deoarece gurița și gingiile micuțului tău sunt foarte sensibile, prima sa linguriță trebuie să fie una moale, flexibilă, acoperită cu cauciuc sau silicon, cu o textură care să imite pe cât se poate de bine mamelonul. Ideală este o linguriță nu foarte lată și numai ușor alungită, din care la început va putea să mănânce mai mult „sugând”, așa cum a fost obișnuit.
Mămicile experimentate susțin că, înainte cu câteva zile de a începe să hrănești copilul cu lingurița, ar fi bine să-i strecori printre jucării un astfel de obiect pentru a se obișnui cu el. Următorul pas este să-i faci cunoștință cu modul ei de utilizare. Pune lingurița între buzele sugarului. Dacă refuză să deschidă gurița, nu încerca să îl determini s-o facă. Ca și tehnică de învățare a hrănirii cu lingurița, experții recomandă ca, în timpul mesei, să încerci să-i distragi micuțului atenția.
Când copilul este preocupat de cu totul alte lucruri și nu de mâncare, va deschide mult mai ușor gurița. De generații întregi este folosit cu succes jocul „de-a avionul”. Știi tu care, că și pe tine tot așa te-a păcălit mama ta! Pe de altă parte, unele voci susțin că distragerea atenției este contraproductivă și că cel mai e ficient ar fi să mănânci și tu odată cu cel mic. Totuși, cea mai bună metodă este cea care… funcționează. În timp ce este hrănit cu lingurița, este bine ca bebelușului să-i dai să țină ceva în mână, de exemplu o bucățică de banană. Este un fel de exercițiu până ce va învăța să țină singurel în mână lingurița și să o și folosească.
Pe la vârsta de opt luni, când bebelușul poate sta bine în funduleț, este vremea să-l pui la măsuță și să-i dai să țină în mână o linguriță. Practic îl obișnuiești cu noul „instrument”. Într-o etapa următoare oferă-i și un castronel, pentru început gol, fără mâncare în el. Tentat să imite, copilul va exersa gestul ducerii linguriței în castron și apoi la guriță. Dacă îți vei încuraja copilul să mănânce cu lingurița de la primele sale intenții – adică înainte de a împlini un anișor, pe la un an și jumătate va fi capabil să o utilizeze fără ajutorul tău.
Ce faci dacă te refuză?
La început mulți bebeluși refuză să mănânce cu lingurița. Și nu e vorba că o refuză o dată, prima dată. O poate refuza de două și chiar de trei ori la rând. În acest caz, pediatrii te sfătuiesc că, după primul refuz, să-i lași voinicelului un răgaz de două-trei zile după care să mai încerci încă o dată. Refuză din nou? Nu-i nimic. Luați din nou o pauză. Nu te descuraja, știi bine că răbdarea, perseverența și creativitatea sunt cheile succesului! Iar zâmbetul trebuie să fie obligatoriu prezent pe fața ta, de fiecare dată când încerci să inițiezi alimentația cu lingurița. La fel de important este și că orice realizare a copilului, cât ar fi ea de mică, să fie răsplătită cu laude și încurajări.
Dacă încercările tale serioase de a-l face pe cel mic să mănânce cu lingurița au dat gres, atunci pune în aplicare planul B: distracția. Pur și simplu te joci cu bebelușul tău în timp ce îi dai să mănânce. Greu de crezut că această metodă nu are sorti de izbândă!
NU UITA:
Niciodată să nu cerți copilul dacă a împrăștiat mâncarea peste tot ori și-a murdărit hăinuțele încercând să mănânce singurel! Reproșurile pe această temă nu vor face decât să taie atât apetitul, cât și elanul micuțului.
Reguli de aur pentru mămici:
- Spală-te pe mâini înainte de a-i da micuțului alimente cu lingurița
- Pune-i copilului bavețică la gât
- Nu așeza pe măsuță bebelușului multe alimente, deoarece poate fi atras de acestea; rezumă-te la castronașul în care se află porția de mâncare ce urmează a fi administrată cu lingurița
- Folosește pentru masa copilului castronașe și lingurițe cât mai colorate și atractive