Primii dințișori ai bebelușilor încep să apară în jurul vârstei de șase luni, însă în unele cazuri poate să apară și mai devreme, în jurul vârstei de trei luni sau chiar mai târziu, după vârsta de un an. La fel ca în cazul colicilor, apariția dințișorilor va fi un motiv de durere. Totuși, ca să ameliorezi această stare, există patru remedii eficiente și testate în timp care îi vor alina durerea micuțului tău.

Inele speciale pentru ros

Lasă-l să roadă un inel special din plastic! Bebelușii vor roade aproape orice, mai ales când le apar dințișorii, pentru că asta le calmează gingiile. Dar nu toți micuții sunt fani ai inelelor de ros. Unii preferă jucării moi și pliabile, în vreme ce altora le plac jucăriile mai tari. Indiferent de textura sau de materialul din care sunt făcute – plastic, lemn, pânză – aceste jucării au rolul de a diminua durerile asociate cu erupția dentară.

Masajul gingiilor

Ca să îi reduci disconfortul, încearcă să îi masezi micuțului gingiile. Important este să faci masajul cu propriile lui degetele – nu este indicat să îi masezi gingiile cu degetele tale, deoarece s-ar putea să-i provoci o durere mai mare. Spală-i o mânuță bine și apoi masează-i ferm gingiile cu degețelele curate.

Jucării înghețate

Gheața diminuează durerea. Dacă îi vei răci gingiile copilului, acestea vor fi amorțite și inflamarea lor va scădea. Păstrează câteva inele din plastic în frigider – poți încerca și cu o cârpă umedă și curată pusă la rece sau îi poți da apă rece într-o sticluță. De asemenea, bananele reci și sosul de mere ori de piersici de la frigider pot scădea durerea.

Medicamente împotriva durerii

În cazul în care nu mai ai vreun truc la dispoziție și bebelușul devine tot mai iritat, discută cu medicul pediatru despre ce tip de calmant sau analgezic îi pot administra micuțului, și care e doza optimă.