mamaplus

Ce trebuie să faci, pentru ca bebelușul să fie confortabil în hăinuțele sale

-
//
17.10.2022

Alese corect, hainele îi ajută pe bebeluși să își regleze temperatura internă, îi protejează de razele soarelui, de umiditate, de frig și le menține starea de sănătate.

De cele mai multe ori, părinții neexperimentați fac greseala de a-și îmbrăca bebelușii prea gros. Această greșeală poate avea consecințe grave: bebelușii devin sensibili, bolnăvicioși și au o rezistență foarte scăzută la viruși. Studiile au demonstat că îmbrăcatul bebelușului prea gros poate mări riscul de apariție a sindromului morții subite.

Ce trebuie să faci, pentru ca bebelușul să fie confortabil în hăinuțele sale

1. Îmbracă bebelușul cu maxim un strat de haine în plus față de cum te simți tu confortabil. Dacă tu te simți bine în tricou cu mânecă scurtă, îi poți da bebelușului un body cu mânecă lungă, sau un maiou și o bluză cu mânecă lungă. Încearcă să păstrezi, în locuința, o temperatură a aerului între 20 și 23 grade Celsius. Astfel, te vei simți confortabil și tu și puiul tau.

2. Ai grijă ca hainele pe care i le dai să fie măsura potrivită. Dacă sunt prea mici, hainele îi vor deranja pe copii, iar dacă sunt prea mari, există risc de asfixiere la nou-născuți sau de împiedicare la bebelușii mai mari, care merg de-a bușilea.

3. Verifică eticheta hăinuțelor și cumpără-le pe cele din materiale naturale. Bumbacul ține iarna de cald și vara de răcoare, absoarbe transpirația și rezistă foarte bine la spălări repetate. Evită materiale sintetice, care pot declanșa alergii și sensibilizează pielea bebelușului.

4. Alege modele ușor de îmbrăcat. Oricât de simple ar fi hainele, bebelușului nu îi place să fie îmbrăcat și dezbrăcat, așa că schimbarea hainelor sale nu va fi un lucru ușor.

5. Păstrează rochițele pentru ocazii speciale. Dacă ai fetiță, cu siguranță ești tentată să o îmbraci în rochițe de la bun început, însă acestea nu sunt deloc practice pentru bebeluși: se ridică, intră frigul pe dedesubt, copilul are mai puțină libertate de mișcare atunci când merge de-a bușilea.

Cum trebuie îmbrăcat bebelușul în perioadele friguroase

Ca regulă generală, când ieși cu bebelușul afară atunci cand e frig, cel mai sigur și simplu este să îl îmbraci cu hainele în care este confortabil în casă și să îi dai, peste acestea, o salopetă de exterior.

Ai grijă să nu îl îmbraci prea gros, pentru că riști să transpire, iar transpirația este extrem de periculoasă pe vreme rece, putând genera grave probleme de sănătate.

Daca vei calatori cu automobilul, in sezonul rece, ai grija sa deschei salopeta bebelusului dupa ce s-a incalzit in masina.

În perioadele friguroase se recomandă:

– căciulă călduroasă, care acoperă urechile – aceasta protejeaza capul și urechile bebelușului de ger și vânt;
– cizme și mănuși – există salopete de exterior care acoperă și mâinile și picioarele. Dacă însă nu utilizezi o astfel de salopetă, atunci trebuie să îi acoperi extremitățile bebelușului, pentru ca acesta să poată menține caldura în întregul corp. Cizmele trebuie să fie căptușite cu un material călduros;
– salopete de exterior, căptușite – poți alege și un set format din jachetă și pantaloni, însă este posibil să intre frigul la îmbibarea dintre ele și bebelușul să nu își poată menține caldura în corp.
– pătura – dacă este vânt sau frig extrem, poți lua în considerare folosirea unei pături pentru a oferi cadură suplimentară bebelușului.

În primele luni de viață, bebelușii nu au nevoie de prea multe haine, deoarece trec foarte repede de la o mărime la alta. Așa că nu investi prea mult în haine pentru nou-născuți. Pe măsură ce copilul crește, ritmul în care hainele îi vor rămâne prea mici se va încetini și vei avea și mai multe variante de materiale și modele din care să alegi.

Cum trebuie îmbrăcat bebelușul în perioadele călduroase

Vara trebuie să ai grijă ca bebelușul să nu se supraîncălzească și să îl îmbraci în articole care oferă senzația de răcoare.

În perioadele călduroase optează pentru:

– haine largi, din bumbac în culori deschise – acestea reflectă lumina soarelui și absorb transpirația, ajutând bebelușul să-și regleze termostatul interior;
– cămăși cu mâneci lungi și pantaloni lungi – acestea protejează pielea bebelușului de razele directe ale soarelui;
– șosete subțiri de bumbac – pielea piciorului este foarte predispusă la arsuri solare atunci când bebelușul se află în cărucior. Bebelușii nu au nevoie sa poarte încălțăminte până ce învață să se țină pe picioare, așa că nu îi supraîncălzi picioarele inutil, punându-i pantofi;
– pălării sau șepcuțe cu cozoroc mare – acestea îi vor proteja capul și fața de razele soarelui.

Este recomandat ca bebelușii foarte mici să nu fie expuși deloc razelor solare, așa că, atunci când ieși cu el la plimbare, alege un cărucior cu acoperiș cât mai mare și cu umbreluță care se montează pe cadrul căruciorului. O altă variantă este să iei cu tine un material textil alb pe care sa il prinzi pe carucior în așa fel încât să țină umbră bebelușului. Este foarte important să nu acoperi tot caruciorul cu materialul pentru a evita supraîncărcarea bebelușului sau sufocarea acestuia.

Ori de câte ori ieși cu bebelușul afară, vara, trebuie să aplici pe pielea sa o cremă cu factor mare de protecție solară.