Chiar dacă puseul de creștere poate avea loc oricând până la vârsta de 12 luni a copilului, primul are loc cel mai frecvent între 1 și 3 săptămâni și următorul între 6 și 8 săptămâni. După aceea, te poți aștepta ca ele să apară la 3 luni, 6 luni și 9 luni. Puseurile de creștere la nou-născuți și la bebelușii până în șase luni durează de obicei o zi sau două, iar la bebelușii mai mari pot dura până la o săptămână.
La fel ca și adulții, copiii sunt diferiți, unii sunt mai agitați, alții mai liniștiți, unii se trezesc foarte des ca să mănânce, alții dorm o noapte întreagă destul de repede după ce sunt aduși de la maternitate. Totuși, majoritatea bebelușilor vor manifesta o serie de semne comune care să îi indice părintelui că este vorba despre un puseu de creștere.
Bebelușul vrea să mănânce fără oprire
Dacă în mod normal este hrănit la trei ore, bebelușul va dori acum să mănânce la fiecare două ore sau chiar din oră în oră. Dacă este alăptat, acest lucru este benefic, pentru că, cu cât suge mai mult, cu atât va stimula mai tare producția de lapte, care va putea face față apetitului său în creștere. Chiar și copiii de peste șase luni care mănâncă și alimente solide vor avea o cerere crescută de lapte în perioada puseelor de creștere. În cazul unor copii, numărul de mese poate ajunge și la 18 în 24 de ore.
Bebelușul se va trezi mai des noaptea
Chiar dacă în mod normal doarme legat chiar și cinci sau șase ore, în timpul unui puseu de creștere, bebelușul se poate trezi o dată la câteva ore, de regulă ca să mănânce. De asemenea, este posibil să se trezească mult mai devreme și dimineața și astfel să își deregleze programul de somn de peste zi, ceea ce se traduce într-o oboseală mai mare.
Bebelușul va fi mai agitat decât de obicei
În special la sân, când va dori să primească lapte mult mai rapid și cu un debit mai mare. La apetitul crescut se adaugă și oboseala și poate starea de agitație transmisă de mamă, de aceea este esențial ca aceasta să încerce să rămână cât mai calmă și să accepte că puseul de creștere este ceva normal în viața unui bebeluș. Studiile arată că, în timpul unui puseu de creștere, bebelușii pot dormi cu până la patru ore și jumătate mai mult decât de obicei, în decurs de una sau două zile.
Acest lucru este în legătură directă cu o proteină numită hormon de creștere, care este produsă în timpul somnului. Această proteină este esențială pentru creștere, astfel încât somnul poate furniza combustibilul de care are nevoie copilul pentru a crește.
Sfaturi utile
Pentru a face față acestor perioade solicitante, e esențial ca organismul să fie hidratat, astfel încât cantitatea de lichide recomandată este peste minimul de 2 litri necesari în mod obișnuit. Odihna este și ea esențială, chiar dacă greu de obținut, așa că învață să delegi sarcini și să ceri ajutorul, pentru a putea prinde chiar și o oră de somn lângă cel mic.
Este extrem de important în această perioadă să nu renunți la alăptare. Nevoia crescută a bebelușului este doar temporară, iar producția de lapte se adaptează, de regulă, cererii sale crescute.