Odată cu începutul diversificării, bebelușii tind să înghită automat mâncarea densă, așa cum sunt obișnuiți să o facă cu laptele matern. Este un reflex absolut normal, dar care ar trebui monitorizat de proaspetele mămici pentru a fi evitate anumite urmări nedorite. Este important să îl determinați pe bebeluș să-și implice gingiile în acest proces, pentru că, știm bine, primii molari apar abia după vârsta de un an.
Prima regulă ar fi să introduceți alimentația diversificată la timp, adică începând cu vârsta de 6 luni, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Acest obicei este strâns legat de dezvoltarea sistemului nervos și a abilităților motrice la bebeluș și tocmai de aceea, ar trebui să-i faceți cunoștință celui mic cu primele piureuri încă din momentul în care se poate rostogoli de sine stătător de pe spate pe burtică.
Cum începe acest proces?
În primele luni de viață, bebelușii au un reflex de siguranță care presupune respingerea oricărui aliment solid cu ajutorul limbii. Acest reflex este necesar pentru ca micuții să nu se înece. La vârsta de 4-6 luni, reflexul dispare parțial, astfel încât bebelușul poate să ia în guriță diverse piureuri. Cu ajutorul texturii alimentelor, bebelușul începe să-și coordoneze mișcările limbii și ale obrajilor și să înghită hrana.
După ce bebelușul se obișnuiește cu piureurile semi-lichide, puteți trece la piureurile mai dense. Este absolut necesar să respectați fiecare etapă, astfel încât trecerea să fie treptată.
Piureurile mai groase îl vor stimula pe bebeluș să ”plimbe” mai mult alimentele în guriță și să mute mâncarea, cu ajutorul limbii, de la stânga la dreapta. Este prima lecție de mestecat a copilului.
Folosiți o linguriță din silicon pentru ca procesul să se desfășoare în siguranță. Atunci când introduceți lingurița în gurița bebelușului, ea ar trebui să se afle cât mai aproape de mijlocul limbii – este poziția cea mai comodă pentru mestecarea alimentelor.
Puteți să-l ajutați pe cel mic să învețe mestecatul și cu ajutorul unor jucării speciale pe care le găsiți în comerț.