mamaplus

Grădinițele din Chișinău se pregătesc pentru toamnă: Lucrările de întreținere, aproape finalizate

-
//
12.08.2024

Forfotă mare în grădinițele din Chișinău. Muncitorii, ajutați de educatori, zugrăvesc pereții, igienizează sălile de clasă și repară grupurile sanitare. În cele mai multe dintre instituții, lucrările sunt finalizate în proporție de 90%.

mamaplus

La grădinița 59 din Chișinău reparațiile sunt aproape de final, transmite tvrmoldova.md.

„Cu tencuiala ne ocupăm. Iată vopsim și reparăm tot ce trebuie în grădiniță. Unde ne pune acolo trebuie să facem”, a spus Liubovi Buzdugan, zugrav.

„În urma ploilor torențiale am avut probleme într-un bloc sanitar. Acoperișul puțin deteriorat și la fel Direcția a venit cu ajutor și ne-a fost reparată o bună parte a acoperișului, iar acum se face reparație în acel bloc sanitar. Desigur, mai avem și niște lucrări exterioare pe care le facem și cu ajutorul părinților”, a declarat directorul instituției, Olga Petcu.

Cu toții pun umărul la împrospătarea spațiilor. Educatorii au misiunea de a oferi culoare pereților, iar părinții au grijă de terenul de joacă.

„Am pregătit grupa. Am făcut un pic de reparații pentru că începe un nou an și noi suntem mai ocupate.Vrem să fim gata”, a spus educatoarea Anastasia Țabur.

„Noi an de an avem așa o înțelegere, ca tot ce înseamnă uzura, cumva părinții să intervină, ca să le creăm condiții mult mai bune pentru copii noștri. Fiecare părinte asta își dorește. Știm despre situația precară care este în educație”, a menționat Anatolie Risina, părinte.

Autoritățile nu știu, deocamdată, câți bani vor fi alocați în acest an pentru reparația instituțiilor de învățământ și spun că unele lucrări de vor fi efectuate pe tot parcursul anului.

„Știți că recent a fost aprobat bugetul, ori în acest sens o să începem reabilitarea anumitor spații în instituțiile preșcolare chiar cu riscul prezenței copiilor acolo. Per ansamblu instituțiile sunt pregătite pentru noul an școlar când vin copii în număr mare la grădinițe. Pe vară de regulă avem frecvență de 30-40% copiilor. Începând cu 1 septembrie numărul copiilor prezenți în instituțiile preșcolare crește la 80%. Suntem pregătiți, de asemenea, și cu instituțiile școlare”, a declarat șeful-adjunct al Direcției Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi.

Nivelul de pregătire a instituțiilor de învățământ pentru noul an școlar va fi verificat între 21 și 23 august. În Chișinău sunt peste 140 de grădinițe.