mamaplus

O femeie s-a prefăcut că este mama a 5 copii, după ce a fost „gravidă” de 12 ori, pentru a beneficia de concedii de maternitate. Suma uriașă pe care a reușit s-o încaseze

-
//
12.02.2024

O italiancă a reușit să înșele statul cu peste 100.000 de euro mințind, ani la rând, că este mama a 5 copii. Femeia și-a inventat chiar și peste zece nașteri pentru ca povestea să fie mai credibilă. 

mamaplus

Barbara Ioele lucra la un fast-food și a mințit că în perioada 2014-2019 a născut. Ea a dus de fiecare dată angajatorului certificate semnate de un ginecolog care atestau nașterile.

În plus, pentru a fi cât mai credibilă, femeia a dat nume copiilor și i-a înegistrat oficial, obținându-le coduri numerice personale. În aceeași periaodă, femeia a mai adus și alte documente medicale care arătau că ar fi avut 12 sarcini periculoase care nu au putut fi duse la capăt.

„Totul pentru a nu munci… Mâinile în jurul șoldurilor, o pernă sub rochie pentru a simula o sarcină, mersul ușor obosit al cuiva aflat în luna a șasea, în plină vară. E cald, apoi maternitatea ei este o maternitate cu risc, ca și celelalte douăsprezece care s-au încheiat cu avorturi naturale, chiar dacă, în alte cazuri, Barbara Ioele a «născut» cinci copii în cinci ani, din 2014 până în 2019”, scrie La Republica, citată de stiridiaspora.ro.

Pentru a obține beneficii financiare, inclusiv concedii de maternitate și alocații, femeia a falsificat documentele alături de soțul ei, el fiind cel care făcea semnăturile medicilor. Ei doi au profitat de breșele sistemului de securitate socială italian.

Italianca a fost prinsă, după ce angajatorul a început să suspecteze că ceva este în neregulă cu sarcinile și a cerut investigarea cazului. Femeia a primit un an și opt luni de închisoare.

Așa-zisa mamă a falsificat documente și acte medicale, pentru a beneficia de concedii de maternitate și de diverse alocații pe care statul italian i le-a plătit ani la rând.

Înșelătoria a ieșit la iveală în urma reclamațiilor făcute de angajatorul și de colegii femeii, deveniți suspicioși în legătură cu numărul de nașteri.

Femeia a fost condamnată la un an și opt luni de închisoare pentru fals, uz de fals și înșelăciune.