Sute de copii și maturi au cunoscut mai bine orașul alături de Moș Crăciun și Alba ca Zăpada.
Circa 750 de copii și maturi au călătorit cu troleibuzul turistic și au cunoscut orașul Chișinău prin prisma legendelor și poveștilor în luna decembrie, transmite Știri.md.
Moșul și Alba ca Zăpada, împreună cu echipajul din cadrul Regiei Transport Electric Chișinău, au efectuat în această perioadă 24 de curse.
Astfel de rute vor mai fi organizate și pe data de 7, 13 și 14 ianuarie 2024:
I rută: ora 10:00 (excursie în limba română)
II rută: ora 12:00 (excursie în limba română)
III rută: ora 14:00 (excursie în limba rusă)
IV rută: ora 16:00 (excursie în limba rusă)
Traseul începe lângă Arcul de Triumf și se încheie la Primăria municipiului Chişinău, iar la finalul călătoriei, toți micuții vor primi surprize dulci din partea Moșului.
Copiii până la 7 ani sunt invitați să călătorească în mod gratuit, însoțiți de părinți.
Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic este de 30 de lei.