La aproape două luni de la uriașul scandal de la o grădiniță din Bălți, unde mai mulți copii au fost bătuți și înjurați de educatoare, angajata a revenit la muncă.
Culmea este că aceasta își continuă activitatea în aceeași grupă, chiar dacă ancheta nu s-a finalizat, iar directoarea instituției a declarat că educatoarea a fost suspendată din funcție pe durata investigației. Părinții sunt disperați și spun că sunt nevoiți să caute o altă grupă sau grădiniță pentru copiii lor, transmite Tv8.md.
Deși inițial, directoarea grădiniței, Liliana Tcacenco a declarat jurnaliștilor de la Bălți că educatoarea a fost suspendată din funcție, împreună cu dădaca pe durata anchetei, într-o discuție privată cu unul dintre părinți, aceasta a recunoscut că educatoarea a fost trimisă în concediu, iar recent a revenit. Astăzi, Liliana Tcacenco a refuzat, să discute cu echipa de filmare.
„– Eu nu dau acum, puteți să luați acesta, că ați făcut, am văzut ce ați făcut din reportajul trecut, am acordat 10 minute și ați pus.
– Nu ați spus 10 minute, ați spus mai mult că nu comentez.
– Bine, haideți să vă conduc.
– Deci ne alungați de pe teritoriu?
– Eu nu vă aleg, alung.
– Sau vorbim după gard?
– Nu, eu vă conduc pur și simplu.
– De ce educatoarea a revenit înapoi, în aceeași grupă?
– Mai este cadrul legal, mai este procuratura, rămâne încă procuratura să se expună pe caz”.
Și dacă educatoarea a revenit de parcă nimic nu s-a întâmplat, dădaca a fost concediată. Prin urmare, unii părinți ai căror copii au fost agresați s-au văzut nevoiți să-și mute copii în alte gupe sau chiar grădinițe din oraș.
„Vinovate sunt ambele, dar totul s-a plasat doar pe spatele ajutorului de educator. Am fost anunțată că unii și-au luat copii, alții și-au lăsat, dar cu teamă, cu frică”.
Și dacă acum două luni, responsabilii din cadrul Direcției Educație a municipiului Bălți condamnau gestul, acum, primarul Nicolai Grigorișin, spune că dacă educatoarea s-a întors la locul de muncă, înseamnă că nu s-a demonstrat vinovăția ei.
„Dacă ea s-a întors la locul de muncă, înseamnă că investigația s-a încheiat, vinovăția educatoarei nu a fost demonstrată și ea a preluat atribuțiile sale. În cazul în care ea s-a întors. Sincer, eu nu sunt la curent. În calitate de primar, eu am fost la acea adunare, unde, din 30 de părinți, 28 au pledat pentru ca educatoarea să revină în funcție”.
Scandalul s-a iscat acum o lună și jumătate, când educatoareea și dădaca unei grădinițe din Bălți au fost acuzate că agresează și înjură copiii. Atunci, în presă au apărut înregistrări audio, în baza cărora, procurorii au inițiat un proces penal. Cu o reacție a venit și ministrul Educației. Anatolie Topală a condamnat gestul și a declarat că va avea grijă personal ca angajata să nu revină în sistem.
Reamintim că o dădacă și o educatoare de la o grădiniță din Bălți au fost înregistrate cum înjură, bat și umilesc copiii.