”Dacă troleibuzele se vor opri în loc, să știți că nu ne ajunge electricitate ca ele să se deplaseze”. Cu acest mesaj a venit edilul Capitalei, Ion Ceban, în debutul ședinței operative a serviciilor municipale, scrie realitatea.md.
Ceban a precizat că deja au parvenit câteva solicitări de a opri transportul public, dar nu a precizat de la cine sunt aceste îndemnuri.
”Rog toate instituțiile municipale să intervină pentru a face economie în activitățile pe care le gestionează. Spre mare regret, ni se transmite prin diferite persoane să oprim troleibuzele de pe linie, deoarece riscăm să nu avem curent electric. Azi posibil să avem, mâine – nu. Nu avem nici o adresare oficială, în scris. Nici un primar și nici un președinte de raion nu a fost întrunit pentru a discuta ce măsuri întreprindem. Aceste schimbări trebuiesc comunicare, după care aplicate”, a declarat Ion Ceban.
De astăzi centrala de la Cuciurgan livrează către malul drept al Nistrului doar 27% din energia electrică necesară. Duminica, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că țara noastră va avea un deficit de energie electrică. Contractele comerciale semnate de SA Energocom nu vor acoperi tot consumul între orele 07:00 și 23:00.