Cincizeci de elevi și eleve din toate raioanele țării, dornici să devină lideri și să dezvolte proiecte pentru școlile lor, au participat în această săptămână la prima ediție a Taberei Aleșilor Școlari.
Timp de trei zile, tinerii au învățat cum să practice democrația pe platforma consiliilor de elevi, cum să-și facă vocea mai auzită în școală, să scrie propuneri de proiecte și să le gestioneze, cum să îmbunătățească activitatea consiliului. „Și pentru că țintesc în perspectivă un rol civic activ, viitorii lideri și-au exersat abilitățile de comunicare, aflând secretele unui discurs public memorabil”, au afirmat organizatorii.
De asemenea, ei au fost implicați activ în jocuri de rol, în diverse exerciții practice, în dezbateri și schimburi de opinii, precum și într-o mulțime de activități recreative. Iar la final, echipele au elaborat câte un proiect și l-au prezentat în cadrul unui târg.
Tabăra Aleșilor Școlari a fost organizată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în perioada 12-14 iulie, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”.