Cu cât mai des îi spui copilului că este obraznic, cu atât mai mult îi reduci încrederea în sine

Unii părinți le spun copiilor că sunt obraznici, sperând că astfel îi vor face să conștientizeze un comportament greșit. Această tactică este însă foarte distructivă, întrucât poate avea consecințe nu prea bune în viața de adult a copilului. Dacă numim un copil sau comportamentul acestuia, obraznic, vom începe să-l vedem așa, ceea ce schimbă modul în care îl tratăm subconștient. Rezultatul? Putem încuraja mai mult din comportamentul nedorit, pentru că suntem în permanență în alertă pentru acest lucru.

Îți amintești când erai copil și cineva te-a numit într-un fel disprețuitor? Poate că ti-a spus ca esti neîndemânatic, că ai două mâini stângi, poate ca ți-a spus că ești lent, gras sau că nu ești isteț. A avut un impact asupra stimei de sine și a încrederii tale? Cu siguranta.

Poate că ai evitat sportul sau dansul sau poate ai crezut că nu te pricepi la ceva, așa că nu ai mai încercat. Cuvintele pe care le folosim despre (și către) copiii noștri incurajeaza stima lor de sine. Dacă ei cred că sunt obraznici, creați un efect nedorit. Încep să se comporte în moduri obraznice pur și simplu pentru că asta cred că se așteaptă de la ei.

Etichetarea le face copiilor un mare deserviciu

Cea mai mare problemă cu termenul este, însă, că le face copiilor un mare deserviciu prin faptul că nu descoperă cauza reală a comportamentului dificil. Niciun copil nu vrea să fie „obraznic”. Sunt „obraznici” pentru că luptă cu ceva și nu se pot comporta mai bine în acel moment. Motivația nu este o problemă, așa că pedepsirea acestora când sunt „obraznici” sau recompensarea lor atunci când sunt „buni” nu va ajuta, dar ar putea agrava comportamentul tratându-l atât de superficial.

Deci, ce se află la baza comportamentului „obraznic”?

Frica, anxietatea, furia, durerea, trauma, confuzia, frustrarea, nevoia de conexiune, oboseala, foamea, capacitățile neurologice... Atât de multe sentimente și nevoi mari care lipsesc atunci când descriem un comportament ca fiind „obraznic”. Încearcă să renunți la cuvântul „obraznic” din vocabular și, în schimb, întreabă-te: „Ce vrea, de fapt, copilul meu? Ce îl determină să se comporte astfel?”