Shaheen Khan, o femeie din India, a adus pe lume un bebeluş cu două capete, trei mâini şi două inimi. Afecțiunea, cunoscută sub numele de parapagus dicefalic - în care doi copii sunt uniți de un trunchi, a trecut nedetectată în timpul vizitelor la ginecolog, medicii spunându-i că va naşte gemeni.
Adesea bebeluşul se naşte fără viață, dar acest copil a supravețuit, iar medicii spun că nu plănuiesc vreo operație, conform Mirror. Copilul a fost internat la un spital din oraşul Indore pentru a fi monitorizat de medici. Mama acestuia a rămas internată în spitalul din Ratlam, acolo unde a născut.
Din primele informații, medicii nu au confirmat dacă naşterea este tratată ca una de siamezi ori dacă este vorba doar de unul singur.
Rapoartele locale îl descriu ca pe un copil, dar afecțiunea este considerată o formă rară de înfrățire parțială.
„Acest gen de cazuri sunt rare, iar starea bebeluşilor rămâne incertă, mai ales în primele zile. Din acest motiv, i-am ținut sub observație. Nu am planificat nicio intervenție chirurgicală asupra pacientului”, a declarat dr. Lahoti, unul dintre medicii care au asistat la naştere.
Medicii le-au spus părinților că au gemeni după ce mama a făcut o ecografie. Copilul are o a treia mână în spate, între cele două capete.