Chiar dacă s-au făcut numeroase cercetări științifice pe marginea acestui fenomen dureros, medicii nu au reușit încă să înțeleagă pe deplin care sunt elementele ce determină un deznodământ atât de tragic. Cert este că mediul în care sugarul doarme trebuie să fie ales cu grijă. Este de datoria părinților să se asigure că nu există pericole în camera celui mic care ar putea amenința viața bebelușului în timpul somnului. Alte cauze ale Sindromului Morții Subite la Sugari au legătură cu dezvoltarea fizică a bebelușului: greutatea mică la naștere, infecțiile respiratorii sau anumite defecte la nivel cerebral.
Chiar dacă SMSS nu poate fi prevăzut și nici nu există tratament pentru așa ceva, ce pot părinții să facă este să aibă grijă maximă de copiii lor. Iată ce îi sfătuiesc medicii:
Așează copilul pe spate în timpul somnului
Va trebui să ai grijă la acest aspect în primele luni de viață. Motivul este unul simplu. Atunci când doarme pe o parte sau pe burtă, sunt mai multe șanse ca micuțul să aibă blocate căile respiratorii. Dacă doarme pe spate, acest risc este redus.
Nu fuma în preajma copilului
Existe de trei ori mai multe cazuri de decese cauzate de Sindromul Morții Subite la copiii mamelor care au fumat în timpul sarcinii, decât la bebelușii care aparțin mamelor nefumătoare. De asemenea, dacă tu sau altcineva consumă tutun în jurul nou-născutului, siguranța acestuia poate fi pusă în pericol.
Locul unde doarme bebelușul trebuie să fie tare, fără jucării
Așază copilul să doarmă pe o saltea de duritate medie, nicidecum moale. Nu pune pături pufoase sub copil, nici perne sau pilote. Un cearceaf este mai mult decât suficient. De asemenea, în pătuțul lui nu trebuie să existe jucării de pluș.
Alăptatul la sân poate reduce riscul de apariție al sindromului morții subite la sugari
Din acest motiv este recomandat să îți hrănești copilul la sân, cât mai mult timp posibil. Se pare că riscurile se reduc cu 50% în cazul acestor bebeluși, deși experții nu cunosc motivul. Este imperios să eviți băuturile alcoolice în această perioadă.
Conexiunea piele pe piele este un alt stimulent despre care cercetătorii susțin că ajută în acest sens.
Alte recomandări impotante de care să ții cont:
- Respectarea ritmului de viață al sugarului (alimentație naturală, program de mese, somn, expunere la aer, climat familiar liniştit, evitarea aducerii sugarului în locuri aglomerate, interzicerea încredințării supravegherii sugarului la persoane necalificate.
- Interzicerea poziției ventrale în timpul somnului.
- Interzicerea ca sugarul să doarmă împreună cu părinții; să se permită mişcările libere ale sugarului în timpul somnului interzicându-se lenjeria strâmtă sau înfăşat şi legate apoi membrele inferioare şi superioare.
- Sunt periculoase temperaturile peste 20 grade C în mediul ambiant sau lăsarea leagănului lângă sursa de căldură.
- Instruitrea mamei pentru a recunoaşte primele semne de boală pentru a se adresa medicului.
Sindromul de Moarte Subită la Sugari rămâne în actualitate deoarece reprezintă o condiție produsă de toate bolile cunoscute ale sugarului, inclusiv genetice şi metabolice, evocarea acesteia trebuind să rămână excepțională în condițiile unei necropsii şi unor investigații paraclinice de actualitate.