Mamele care vorbesc cu bebelușii pe un ton pițigăiat și subțire, le pun în pericol dezvoltarea vorbirii

Părinții au uneori tendința să complice lucrurile când vine vorba de copiii lor, să se gândească de 100 de ori înainte să le spună ceva sau să nu îi trateze ca pe niște egali, ci să încerce să vorbească ”în limba bebelușilor„. Își pițigăiesc vocea, folosesc multe diminutive inutile și nici nu bănuiesc că în acest mod îi fac rău copilului. Nimeni nu interzice aceste conversații dulci, dimpotrivă – pentru cei mici este foarte important să simtă că fac parte din familie, să fie tratați cu respect și încredere și tocmai de aceea ar fi bine să vorbiți pe o tonalitate firească, naturală, relaxată și gingașă. Până la urmă, gingășia se poate exprima și cu ajutorul unu ton cald al vocii. Haideți să aflăm în continuare ce ne spun psihologii despre asta.

Voioșia exagerată și tonul înalt și subțire ale vocii ”aprind” creierul bebelușului. Potrivit specialiștilor, 80% din dezvoltarea fizică a creierului copilului are loc în primii trei ani de viață. Prin urmare, comunicarea cu bebelușul tău este un fel de piatră de temelie la creșterea și dezvoltarea lui cognitivă. Chiar dacă există o preconcepție greșită că bebelușii nu înțeleg nimic și reacționează doar la tonul pițigăiat sau subțire al vocii unui adult, să știi că în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Este mai important să-i vorbești pe un ton natural și să îi transmiți blândețea și grija pe care i-o porți zilnic. Liniștea și relaxarea sunt cele mai importante criterii în primele luni de viață ale copilului.

Copiii au tendința de a prelua anumite obiceiuri de la adulți

Inclusiv limbajul și modul de a vorbi. Dacă veți folosi în comunicarea cu cel mic multe diminutive, cuvinte modificate intenționat sau schimonosite, copilul le va memora anume în această formă și va avea ulterior tendința de a le folosi în vorbirea cotidiană. Cu siguranță, nu vă doriți asta și tocmai de aceea, învățarea vorbirii corecte și frumoase începe încă din primii ani de viață. Cu cât mai des folosiți diminutivele în comunicarea cu copilul, cu atât mai lent se dezvoltă vorbirea lui.

Diminutivele și vocea pițigăiată pot deveni un obicei prost

De regulă, părinții se obișnuiesc cu o anumită formă de comunicare cu copiii, chiar dacă este exagerată și absolut inutilă. Se mai întâmplă ca diminutivele și tonul subțiat al vocii să fie folosite și la vârsta preșcolară, când copilul s-ar putea simți jenat de faptul că părinții îl tratează ca pe un bebeluș sau toddler. Tocmai de aceea, întotdeauna ar trebui să existe un echilibru în comunicarea cu copilul, pentru că în caz contrar s-ar putea ajunge la întârzieri de limbaj și tulburări de vorbire.

Ce spun psihologii despre voioșia exagerată în comunicarea cu bebelușul

Specialiștii susțin că părinții care comunică timp îndelungat cu un copil într-un limbaj ”copilăresc„ și exagerat le pot provoca astfel probleme psihologice în viitor. Acești bebeluși devin persoane inflantile, lipsite de încredere în propria persoană și întâmpină dificultăți în luarea propriilor decizii. Mulți dintre ei vor avea dificultăți în comunicarea cu alte persoane. În copilărie, au fost tratați cu o gingășie exagerată, iar în subconștientul lor s-a format ideea că nu sunt suficient de buni pentru ca părinții să vorbească cu ei de la egal la egal.

În concluzie, este important ca în comunicarea cu copilul tău să existe un echilibru. Chiar dacă uneori tonul vocii o ia razna și simți nevoia să folosești acele diminutive, încearcă să o faci cât mai rar, pentru că anume de aici pornește dezvoltarea vorbirii copilului tău. Încearcă să-i vorbești cu o voce catifelată, blândă, grijulie, pentru ca cel mic să crească în armonie și să aibă ulterior o vorbire corectă și frumoasă.