mamaplus

Moș Crăciun a aterizat la geamurile copiilor internați în Spitalul Emilian Coțaga

-
//
24.12.2021

Moș Crăciun a vizitat cu sania zburătoare copiii de la un spital din Chișinău. În seara zilei de joi, 23 decembrie, Moș Crăciun a aterizat la propriu la geamurile pacienților micuți de la Spitalul clinic Republican pentru copii „Emilian Coțaga”.

Într-o sanie „zburătoare”, Moș Crăciun a ajuns cu daruri și jucării educative pe care le-a dăruit micuților de la înălțime, pentru a respecta regulile sanitare. Surpriza s-a dovedit a fi una reușită pentru că i-a bucurat nespus pe copii. Iar medicii speră că ”tratamentul” pentru suflet îl va completa pe al lor, pentru ca cei mici să se facă mai repede bine și să meargă acasă.

Ideea ca Moşul să vină cu o sanie zburătoare, şi să le bată la ferestre copiilor, îi aparţine unui producător de jucării educative din Floreni, Anenii Noi. Sania a fost confecționată într-un atelier și, tot acolo, decorată cu luminițe. Transportul a ajuns la nivelul trei al spitalului cu ajutorul unei macarele. imediat ce au văzut-o, de bucurie, copii au început să strige.

„Anul acesta am zis să repetăm tradiția prin care să scriem o poveste nouă pentru a le transmite micuților toată dragostea noastră”, susține organizatorul evenimentului, Igor Hîncu.

mamaplus

Igor Hîncu este și cel care a jucat rolul lui Mos Crăciun, și tot lui i-a venit ideea de a le duce copiilor darurile la geam, pentru a respecta regulile pandemiei.

Conducerea spitalului a apreciat gestul și speră că ”tratamentul” pentru suflet îl va completa pe al medicilor, pentru ca de sărbători, Moș Crăciun să-i găsească pe copii acasă.

În prezent, la Spitalul Municipal de Copii Numărul 1 din Capitală sunt internați în jur de 100 de micuți.