mamaplus

10 abilități pe care ar trebui să le însușească bebelușul până la împlinirea vârstei de un an

-
//
17.11.2021

Bebelușii învață lucruri noi în fiecare zi, din clipa în care se nasc: atunci când mănâncă sau pur și simplu se uită la niște obiecte sau jucării. Pentru părinți, această perioadă ar putea fi caracterizată ca o rutină fără sfârșit, însă nu același lucru putem spune și despre bebeluși. În fiecare zi, micuții învață lucruri noi despre care nici nu ne dăm seama.

Prima lună de viață a bebelușului

Pe parcursul primelor săptămâni din viață, nou-născutul învață să-și focuseze privirea pe anumite obiecte. Cu părere de rău, această abilitate nu este înnăscută și tocmai de aceea, bebelușul va trebui să învețe pas cu pas să analizeze bine obiectele și oamenii din jur care îi apar pe rând în fața ochilor. Dacă vei sta la o distanță de 20-30 de centimetri de bebeluș, el va putea să-ți vadă chipul.

A doua lună

Chiar dacă încă nu-și dă bine seama ce posibilități are corpul său, bebelușul încearcă să-l testeze. La început mișcările îi vor fi haotice, pentru că nu înțelege cum să-și controleze mânuțele, piciorușele și restul corpului. Treptat, mișcările vor deveni mai lente și va încerca să-și ridice capul, învățând cum să-l țină drept. Piciorușele se vor îndrepta puțin câte puțin, iar în unele cazuri bebelușul va încerca să ia cu mânuțele unele obiecte.

A treia lună cu puiuțul tău

Bebelușul începe să-și coordoneze privirea și mișcările mâinilor. La această vârstă el poate să-și strângă degețelele și să țină în mâini niște jucării. Bebelușilor le este interesant să urmărească jucăriile aflate deasupra leagănului.

Luna a patra din viața bebelușului

A venit timpul să zâmbim! De fapt, bebelușii cunosc bine acest reflex încă din burtica mamei, însă abia acum poate să zâmbească în mod conștient. Acum poți să te joci cu el de-a v-ați ascunselea, iar zâmbetele sunt garantate. Mai mult, s-ar putea să rămâi surprinsă de primele gângureli mai accentuate ale micuțului tău, însă nu poate fi vorba deocamdată despre primele cuvinte.

A cincea lună

Ura! Bebelușul tău a învățat cum să se întoarcă pe burtică de sine stătător. Este o etapă importantă în dezvoltarea copilului – așa se pregătește pentru a merge de-a bușilea. De aceea, bebelușului îi va face plăcere să stea pe burtică și să miște vioi din mâini și din piciorușe. Savurează din plin aceste momente, pentru că în curând va începe adevărata veselie.

Luna a șasea

La jumătate de an, bebelușii pot sta în funduleț sau abia încearcă să învețe cum să stea în această poziție. Asta le oferă o nouă perspectivă asupra lumii înconjurătoare, care devine tot mai interesantă. În afară de asta, bebelușii încearcă acum să stea în patru lăbuțe, iar asta înseamnă că în curând va merge de-a bușilea și va începe să exploreze mai îndeaproape obiectele din casă pe care acum le admiră de la distanță.

A șaptea lună din viața bebelușului

Continuăm să învățăm ceva nou în fiecare zi! Acum, cel mic poate să meargă din patru lăbuțe și va încerca la un moment dat să se ridice în piciorușe. Micuțul este foarte activ, iar uneori ai impresia că ar face-o fără oprire dacă nu ar avea nevoie de somn și de hrană.

Luna a opta și a noua

În casă gălăgia atinge cote maxime! Bebelușul emite tot mai multe sunete, râde zgomotos și adoră să fie centrul atenției. Evident, bebelușii sunt diferiți și ceea ce e specific pentru unii, nu putem spune că vor face și alții. Mai mult, copilașul va învăța să interacționeze cu voi, părinții, pronunțând primul ”mama” sau ”tata”, primele silabe.

Lunile a zecea și a unsprezecea

Primii dințișori își fac apariția și v-ați obișnuit deja cu diversificarea. Această etapă din dezvoltarea bebelușului este caracterizată de alimente și culori noi, atât de gustoase și captivante pentru cel mic. El învață să țină bucăți mici cu propriile mânuțe și este capabil chiar să țină biberonul cu ambele mâini. Bebelușul tău face de sine stătător atâtea lucruri, iar tu nu ai decât să te bucuri că a crescut mare! Nu te relaxa prea tare însă, pentru că vei avea de curățat bucătăria de câteva ori pe zi. Așa-i cu micii pofticioși.

Bebelușul tău la un anișor

Felicitări! Este prima aniversare a bebelușului tău – un motiv de sărbătoare în familie. Majoritatea copiilor învață să facă primii pași în ajunul sau după acest eveniment important din viața lor. Fii răbdător dacă nu se întâmplă acum, pentru că fiecare copil o face atunci când este pregătit. În anul care vine, viața voastră va continua să se schimbe în culori tot mai aprinse.