În data de 22 iunie, Gloria Gorceag a adus pe lume al doilea copil. La 39 de săptămâni și o zi de așteptare, 12 ore de travaliu, 4 ore de contracții nebune și o cezariană neplanificată, s-a născut Oliver – o minune de copil, așa cum îl dezmiardă proaspăta mămică. Interpreta și prezentatoarea TV nu a ezitat să imortalizeze acele momente extrem de emoționante, împreună cu fotografa Olga Lopatsky.
”Când am văzut aceste poze prima oară m-a trecut un fior rece. “Sunt atât de vulnerabilă” am zis… “și atât de frumoasă” a adăugat Olga. În acea noapte Olga a lăsat de câteva ori aparatul de fotografiat jos ca să-mi maseze spatele când eu eram la podele. Mi-am dorit să imortalizez acele clipe ca un cadou pentru fiul meu, să aibă în arhiva lui poza din primele lui secunde pe lumea asta. Acum înțeleg că mi-am făcut și mie un cadou. Se fac 4 luni din acea zi.”, mărturisește Gloria Gorceag.
Micuțul Oliver a adus multă bucurie în familia lui, fiind un băiețel sensibil, care iubește să stea mult în brațe.
”Oliver este un gurmand, mănâncă des și puțin, involuntar fac comparație cu Leo și văd deosebirile, chiar dacă sunt băieței și născuți în aceeași zodie. Dacă la primul mi se părea o corvoadă nedormitul noaptea, acum e ceva obișnuit și firesc. Am învățat că nu trebuie să aștepți să fie ușor, doar să te bucuri de aceste momente, să ai răbdare și să te organizezi mai bine.”, ne-a povestit artista într-un interviu recent pentru MamaPlus.md.