O femeie i-a cerut soțului său divorțul după ce a aflat motivul încercărilor eșuate de a rămâne însărcinată, transmite portalul Nine News, la rubrica The Divorce Diaries. Atunci când viitorul ei soț Matthew (numele au fost schimbate) a cerut-o în căsătorie, cuplul și-a făcut și niște planuri de viitor. Fiind întrebată dacă în viitor și-ar dori să devină mamă, Ashley a răspuns la acea vreme: ”Dacă va fi să fie, va fi. Las totul în grija destinului, iar eu voi fi fericită cu orice scenariu.”
Patru ani mai târziu, Ashley și-a schimbat însă viziunea asupra maternității și își dorea din tot sufletul o sarcină, povestindu-i soțului despre visul său de a avea un copilaș. Bărbatul a devenit cam nervos și i-a reamintit că la început au convenit că vor avea o viață fără copii. După vreo câteva săptămâni de dispute, Matthew s-a împăcat cu gândul că ar trebui să încerce totuși să conceapă împreună un copil.
Ashley era în al nouălea cer de fericire, însă șase luni mai târziu și-a dat seama că ceva nu mai merge bine, pentru că sarcina întârzia să apară. Cei doi au mers la medic, unde li s-a spus că ar trebui să continuie încercările, cel puțin încă jumătate de an.
Chiar și după mai multe încercări, Ashley nu rămânea însărcinată. Medicii au decis atunci să le prescrie niște investigații medicale. Se pare însă că bărbatul nu a fost bucuros să audă această noutate.
După mai multe certuri, Matthew a dat cărțile pe față și a recunoscut că încă la prima căsătorie a făcut vasectomie, pentru că fosta lui soție nu-și dorea copii. Șocată de cele auzite, Ashley a luat decizia de a divorța de soțul ei.
În prezent, femeia activează în calitate de psihotereapeut, ceea ce o ajută să treacă peste experiența dureroasă de a trăi în minciună și trădare.