Deşi se spune că secretul unui mariaj fericit este compromisul, psihologii americani vin cu o altă ipoteză: fericirea în căsnicie poate fi dictată de ADN-ul nostru.
Specialiştii de la Universitatea Berkeley din California şi cei de la Universitatea Northwestern sunt de părere că o genă implicată în producerea de serotonică, cunoscută ca fiind şi hormonul fericirii, poate prezice cât de mult emoţiile noastre pot afecta relaţia de cuplu.
La cercetarea, care s-a desfăşurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani, au participat 150 de cupluri căsătorite. Cercetătorii au analizat din punct de vedere genetic legătura dintre gena 5-HTTLPR, cea care controlează nivelul de serotonină, şi sentimentul de fericire şi de împlinire pe care îl resimt partenerii în căsnicie.
Astfel, rezultatele obţinute au arătat că dacă la nivelul genei apăreau modificări de lungime, atunci şi cuplurile participante erau mai puţin fericite.
Partenerii aveau mai multe discuţii în contradictoriu şi simţeau furie şi dispreţ unul faţă de celălalt. În schimb, dacă nu apăreau aceste modificări la nivelul genei, persoanele aveau mai multe emoţii pozitive, sentimentul de afecţiune fiind prezent.
După cum s-a dovedit, pentru crearea unei atmosfere fericite este în întregime responsabilă femeia și comportamentul ei joacă un rol crucial în certurile de familie. Astfel, psihologii recomandă femeilor să încerce să stingă rapid furia și să nu țină pică pe soț, căci emoțiile negative pot distruge familia.