Sute de oameni au asistat, fără să poată interveni, cum un copil mic aruncă un pui de pisică în gura unui câine, sub privirile amuzate ale mamei. Scena șocantă și oribilă postată pe rețelele de socializare a fost însoțită de un cântecel pentru copii intitulat “Tra la la, pisicuța mea”, dar și de o descriere în care râde cu lacrimi. Oamenii care au văzut imaginile înfiorătoare au sesizat Protecția Animalelor și Poliția, iar la scurt timp a fost inițiată și o petiție împotriva sa.
Ulterior, femeia a șters postarea, neimaginându-și că va stârni un așa val de reacții negative. În prezent, nu se cunoaște starea pisicii, însă oamenii care au văzut postarea sunt convinși că o așa mamă reprezintă categoric un pericol până și pentru propriul copil. Cazul a avut loc în județul Vaslui, România.
Oamenii sunt revoltați și speră ca mama să nu scape nepedepsită. Iubitorii de animale au distribuit cu sutele postarea în care pisica este maltratată de copil, sub privirile mamei barbare care se bucura de moment.
”Doamne ferește, femeia asta merită să fie pedepsită! Nu știu ce inimă de piatră poate avea. Cu siguranță are probleme cu capul. Ar merita să stea cîțiva ani în pușcărie, să se învețe minte”, a scris o femeie îngrozită de ce a văzut.
Un alt localnic se oferă să salveze pisica, în cazul în care aceasta mai trăiește: “și-a șters postarea, dar “tra la la”, avem probleme. E vorba de un video șters deja, pisica e reală, “mămica” râde și cântă “tra la la, pisicuța mea”, copilul e entuziasmat… Vreau să iau pisica de acolo. Trebuie salvată neapărat. Nu murise, conform imaginilor video, însă nu cunosc starea actuală a pisicii. Am sesizat deja Protecția Copilului și Poliția din Vaslui. Acest specimen reprezintă un pericol inclusiv pentru propriul copil”.
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor s-au autosesizat pe marginea acestui caz.
„În urma apariției în spațiul public, pe o rețea de socializare, a unor imagini, în care este prezentată o pisică ce pare a fi vatamată, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat să comunice următoarele: În cursul zilei de ieri, 19 aprilie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui s-au sesizat și efectuează verificări, pentru stabilirea imprejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmand a fi luate măsurile legale”, susțin oamenii legii.