Chirurgii au încercat câteva ore la rând să-i salveze viața fetiței, care a fost la un pas de moarte, după ce s-a filmat pe Tik Tok. Fetița în vârstă de 9 ani este din orașul Voronej, Rusia, și a ajuns la spital în stare gravă în data de 31 ianuarie. Copila vomita și avea dureri în regiunea abdomenului, scrie ntv.ru.
Până la urmă, s-a aflat că în timp ce filma pentru Tik Tok, fetița și-a făcut un piercing improvizat pe limbă cu ajutorul unor bile magnetice și la un moment dat le-a înghițit. Pentru a scoate cele 12 bile magnetice din abdomenul micuței, chirurgii au operat-o timp de câteva ore.
Perioada de recuperare a fetiței a durat mai bine de 3 săptămâni, iar în prezent starea ei este satisfăcătoare.
Oamenii legii îi avertizează pe părinți să-i monitorizeze pe cei mici atunci când sunt în mediul online și în special când filmează pentru Tik Tok. Astfel se pot evita anumite urmări grave sau chiar fatale.