mamaplus

Semnale de alarmă în timpul sarcinii. Iată la ce trebuie să fi atentă

-
//
09.02.2021

În pofida toxicozelor și a altor senzații nu tocmai plăcute, sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade din viața fiecărei femei.

Pentru ca aceasta să decurgă fără niciun risc, e important ca fiecare femeie să știe la ce trebuie să fie atentă atunci când e însărcinată și să apeleze la medic imediat ce apare vreo problemă.

Iată care sunt semnele, care nu trebuie să fie ignorate în timpul sarcinii și care ar trebuie să te facă să ajungi de urgență la spital:

Chemați ambulanța de urgență dacă:
- ai o durere de cap severă, care nu trece de la sine;
- ai o vedere încețoșată sau estompată;
- simți o durere abdominală puternică și prelungită
- ai sângerare vaginală
- ai pierderi de lichid, care sugerează ruptura prematură a apei;
- simți nevoia să urinezi des și în acel timp, ai dureri (bei multă apă).

Consultați medicul în următoarele 24 de ore dacă:
- ai fața, mâinele sau gleznele umflate;
- vomiți des;
- ai temperatura corpului de peste 38 °C;
- nu simți mișcările fătului sau percepi mai puțin de 10 lovituri cu piciorușul în 12 ore (după săptămâna a 28-a).

Cel mai alarmante semne sunt sângerările vaginale, crampele abdominale și o stare generală de moleșeală. Sângerarea poate fi primul semnal al riscului pierderii sarcinii. Gravida trebuie să ajungă imediat la medic, unde va fi consultată. Dacă sângerările sunt însoțite și de cheaguri de sânge, e semn foarte rău. După o consultație detaliată, medicul va stabili cauza. Dacă fătul este în regulă, gravidei i se va recomanda odihnă la pat.

O sângerare în val, cu mult sânge poate fi semnul unui avort spontan, drept urmare, este un semnal de alarmă și trebuie de mers imediat la spital.

Ține minte, toate aceste simptome enumerate mai sus pot fi semne că sarcina trece printr-un risc major, de aceea este vital să apelezi cât mai rapid la ajutorul unui specialist.

Mamaplus.MD îți urează o sarcină ușoară!