mamaplus

Un bebeluș a stat câteva luni cu o baterie blocată în gât. Medicii credeau că e amigdalită

-
//
13.01.2021

Un copil de 11 luni a refuzat mâncare solidă vreme de luni întregi, pentru că avea o baterie blocată în gât, informează BBC. Doctorii credeau că micuța Sofia-Grace Hill avea amigdalită sau o infecție virală, până când o radiografie a dezvăluit că avea o baterie plată cu diametrul de 2,4 centimetri în esofag.

Copilul a fost supus unei operații de două ore pentru îndepărtarea obiectului și apoi a trecut pe o dietă lichidă. Tatăl copilei a observat că este ceva în neregulă cu ea și așa a început un șir lung de telefoane la ambulanță, vizite la medicul de familie sau la spital. În urma unei radiografii, s-a aflat că copilul avea o baterie blocată în esofag și aceasta îi afectase puternic gâtul pentru că se corodase.

Sofia-Grace Hill a avut un tub introdus în gât pentru a fi hrănită, dar și pentru a preveni sufocarea.

La fiecare două săptămâni a fost supusă unei anestezii generale pentru a i se lărgi esofagul, dar este posibil să aibă nevoie de operații și pe viitor.

„Bateria corodată i-a lăsat o gaură în esofag și aceasta trebuie să se închidă, dar Sofia este din ce în ce mai bine în urma procedurilor regulate. Știu că șansa de supraviețuire în primele săptămâni de la producerea unui astfel de accident este foarte mică, deci mergem în direcția bună”, povestește tatăl fetiței.

Janet McNally, chirurg pediatric la Spitalul regal pentru copii din Bristol, medicul lui Sofia, a spus că supraviețuirea fetiței s-ar putea datora și faptului că bateria era veche și descărcată.

În acest context, părinții sunt rugați să nu lase la îndemâna copiilor obiecte care pot fi înghițite cu ușurință de către aceștia.