Da, și copiii au insomnii. Mai exact, probleme cu adormitul. Agitația de peste zi, poate o ceartă în familie sau chiar emoțiile pentru școală/grădiniță îi pot face să aibă o neplăcere legată de somn.
Recomandarea pediatrilor este să nu apelezi la calmante de sinteză, nici măcar la ajutorul plantelor puternice precum valeriana. Pentru copii, cel mai simplu este un program riguros de culcare, o discuție ca-ntre prieteni dacă-l vezi îngrijorat, o poveste când e mai mic, o carte de citit când e mai măricel. Poți folosi și un ceai liniștitor. În continuare, le vei afla pe cele mai eficiente.
Anason
Este cel mai cunoscut calmant pentru bebeluși; are proprietăți antiseptice, bactericide şi vermifuge, dar este foarte eficient și pentru copiii mai măricei. O cană cu infuzie călduță consumată seara, înainte de culcare, face minuni.
Anasonul este însă bun și pentru mămici; aceeași cană cu infuzie călduță poate înlocui cu succes apa de gură. Proprietățile antimicrobiene și antibacteriene ale anasonului sunt benefice pentru curățenie și sănătate orală. Dar, mai important, și anasonul european, și cel stelat sunt recunoscute ca stimulente pentru lactație.
Mușețel
Mușețelul are proprietăți antispastice și dezinfectante la nivel intestinal, ceea ce-l recomandă bebelușilor, împotriva colicilor și pentru un somn liniștit. Are și efect calmant pentru copiii mai măricei, îngrijorați sau agitați. Ajută sistemul imunitar, combate stresul.
La fel ca în cazul anasonului, și mușețelul poate fi recomandat mămicilor. Ceaiul din această plantă are efect analgezic în durerile reumatice, de spate sau de dinți. În plus, liniștește crampele menstruale.
Tei
Ceaiul de tei are proprietăți neurosedative, somnifere, întăritoare, emoliente, fiind recomandat în insomnie, stări de nelinişte, anxietate, atacuri de panică. Este suficientă o cană cu infuzie caldă, băută cu 30 de minute înainte de culcare.