mamaplus

A zis DA! Gwen Stefani s-a logodit cu Blake Shelton după 5 ani de relație

-
//
28.10.2020

Cântăreţii Gwen Stefani şi Blake Shelton, care au o relaţie din 2015, şi-au anunţat logodna printr-o fotografie publicată pe Instagram. Cei doi s-au cunoscut în 2014, când erau antrenori ai emisiunii „The Voice”. La acel moment, amândoi erau implicaţi în alte relaţii.

Stefani, acum în vârstă de 51 de ani, era căsătorită cu muzicianul englez Gavin Rossdale, cu care are trei băieţi, iar Shelton, în vârstă de 44 de ani, cu interpreta country Miranda Lambert. Amândoi au divorţat în vara anului 2015 şi au apărut prima dată împreună la o petrecere în 2016.

Shelton a fost numit de revista People cel mai sexy bărbat în viaţă pe 2017 şi este primul cântăreţ country care a primit acest titlu. El a acceptat tilul la îndemnul lui Stefani.

În 2018, ei au cântat împreună piesa „You Make It Feel Like Christmas”, inclusă pe albumul cu piese de Crăciun al lui Stefani, iar în 2020, au urcat pe scena galei Grammy pentru a interpreta „Nobody But You”, cântec inclus pe discul „Fully Loaded: God's Country” al lui.

Pe 27 octombrie 2020, cuplul şi-a anunţat logodna printr-o fotografie publicată pe Instagram

„Gwen, mulţumesc pentru că mi-ai salvat anul 2020... şi restul vieţii. Te iubesc. Am auzit un DA!”, a scris Shelton.

mamaplus