„Eu te-am făcut, eu te omor”. 20 de lucruri pe care să nu i le spui niciodată copilului tău

Există niște bariere mentale, transmise din generație în generație, care dăunează copilului și relației părinte-copil. Aceste bariere tind în general să fie mai puternice decât studiile, sfaturile experților, puterea exemplului, modelele moderne de educație, îmbunătățite. Astfel, se instaurează autoritatea părintelui în fața copilului: părintele crede că are drept de viață și de moarte asupra copilului său, îl tratează ca pe un subordonat, care trebuie să primească comenzi și să le execute.

În caz contrar, va suporta pedepsele. În plus, copilul devine vinovat pentru suferința părintelui, cauzată de tot ce simte, vrea și face copilul diferit de ce i se impune.

Așadar, iată că unii copii cresc într-un climat familial construit din nemulțumiri, certuri, frustrări, cu părinți reci, care nu au timp sau răbdare să asculte și ale căror concepții gravitează în jurul miturilor și deprinderilor retrograde.

Haideți să vedem care sunt cele mai întâlnite replici care caracterizează acest climat și ce impact au acestea asupra copiilor (și da, probabil că, la rândul tău, ai auzit de multe ori aceste replici când erai mic).

Cel mai des întâlnite 20 de replici care îl afectează pe cel mic:

1. Eu te-am făcut, eu te omor!
2. Eu sunt adultul, tu să mă asculți pe mine!
3. Unde dau eu, crește!
4. Nu știu ce-o să fie de capul tău!
5. Nu ești în stare de nimic bun!
6. Lasă plânsul sau îți dau eu motiv de plâns!
7. Dispari din fața mea/ Dispari să nu te văd în ochi!
8. Tu n-ai habar câte sacrificii am făcut eu pentru tine!
9. Taci, că râde lumea/ Taci, că mă faci de râs!
10. Dacă nu te miști mai repede, te las aici și plec!
11. Dacă nu încetezi acum, te dau la țigani!
12. Îmi fac numai nervi cu tine!
13. Din cauza ta am să mă îmbolnăvesc!
14. O să mă ai pe conștiință!
15. Îți dau una de o să mă ții minte!
16. Îți rup urechile!
17. Să-ți fie rușine pentru tot ce ai făcut!
18. Lasă că nu mai vezi tu!
19. Moș Crăciun nu vine la copiii obraznici!
20. L-ai văzut pe X? De ce nu poți fi și tu ca el?

Care sunt urmările acestor cuvinte?

Îți aduci aminte să fi auzit replicile astea din partea părinților tăi, când erai mic? Îți aduci aminte cum te făceau să te simți?

Ei bine, iată care sunt de fapt efectele pe care le produc replicile de mai sus:

• Aceste atitudini ale părinților blochează viitorul adult, îl determină să se autocenzureze, pentru că altfel ar face numai prostii care deranjează. Acest lucru îl determină să nu aibă încredere în sine însuși. Copilul ajunge la concluzia că e o sursă nesecată de probleme, că influențează în mod negativ viața părinților și pentru asta merită ce e mai rău.
• În cazul în care copilul e: speriat, amenințat, lovit, învinuit, ținut sub tensiune, devalorizat, chiar ridiculizat, etichetat, comparat cu alții sau se țipă la el, își va construi un comportament bazat pe frică și stimă de sine scăzută.
• Copilul se va chinui mereu să-și mulțumească părintele și va ajunge să stea drept, tăcut, ca să nu fie certat și să se facă de râs. Nu se va exprima și manifesta liber.
• Pentru că nu va vrea să mai scoată la suprafață aceleași reacții din partea părintelui, va minți, îi va ascunde lucruri sau va fi inhibat să se exprime.
• Dacă se teme de părinți, care ar trebui să îi inducă cel mai mare sentiment de protecție, copilului îi va fi frică și de restul lumii și va acționa reținut, fără îndrăzneala de a se afirma.       

Prin educare, viața copilului este opera părinților. El face ce vede la părintele său, cunoaște ce parte a lumii vrea părintele să îi arate. Părerea părintelui e cea mai importantă pentru copil.

Așa că decizia e a ta, ca părinte: Vrei un copil supus, fără încredere și stimă de sine, căruia îi este frică să se manifeste sau vrea un copil care se exprimă cu încredere, știe ce vrea și face doar ce îl face fericit, atât timp cât îi respectă și pe ceilalți?

Dacă răspunsul tău este varianta a doua, trebuie să știi că ordinele nu ajută în educarea copilului. Ele nu fac decât să îl îndepărteze pe copil de părinte și să îl facă să crească nefericit, având probleme cu anxietatea și depresia.

Dar care sunt atitudinile care îl ajută pe copil să crească armonios și să fie fericit? De ce anume are el nevoie din partea părinților săi?

De ce atitudine are nevoie copilul din partea ta?

În schimb, în situația în care există conexiune sufletească între părinte și copil, iar părinții își respectă și ajută copilul să se împlinească, lucrurile stau complet diferit.

Spre deosebire de ceea ce exprimă cele 20 de fraze de mai sus, adresate în unele cazuri prea des copilului, acesta are nevoie:

• Să capete sentimentul că este în siguranță, protejat și că nu va fi abandonat de părinții săi.
• Să știe că nu e responsabil pentru suferințe și nenorociri aduse părinților, el aduce numai bucurie.
• Să primească dragoste necondiționată din partea părinților.
• Să conteze ce vrea, ce spune și ce îi place. Să fie ascultat, încurajat, iar părerea lui să fie luată în considerare. El trebuie ajutat să descopere, să se autodescopere și să se împlinească.
• Să fie încurajat să vorbească degajat și să explice cât mai bine ce simte, cum vede anumite situații, ce îi place, problemele pe care le întâmpină.
• Să fie curios și să fie lăsat să exploreze, în condiții sigure. Are nevoie și de propriile greșeli, pentru că trebuie să simtă anumite lucruri pe pielea lui ca să le înțeleagă. Chiar și atunci, are nevoie să fie înțeles și susținut de către părinți.
• Părintele să scoată în evidență lucrurile bune și să promoveze o gândire pozitivă care duce spre găsirea soluțiilor, în loc să insiste pe reproșarea problemelor.
• Emoțiile sale să fie și ale părinților (să existe empatie din partea părinților).
• Sălucreze împreună cu părinții la punctele sale slabe și să pună în valoare atuurile.
• Să discute cu părinții lui ca buni prieteni, de la egal la egal.