mamaplus

7 boli cronice care pot afecta sarcina, explicate de un medic pediatru-neonatolog

-
//
09.07.2020

Vă prezentăm în continuare, pe rând, câteva dintre bolile cronice comune care, asociate cu sarcina pot influența în mod nefavorabil buna desfășurare a dezvoltării fătului, precum și starea mamei. Recomandări, soluții, prevenție și indicații găsiți în rândurile de mai jos, de la Dr. Ana Culcer, medic primar pediatru-neonatolog.

Diabet

În cazul diabetului, respectarea medicației, supravegherea medicală și un stil de viață potrivit sunt suficiente pentru o sarcină de succes și un bebeluș sănătos. Important este să menții glucoza în sânge la parametri optimi, atât înainte de concepție, cât și în sarcină.

Întotdeauna adaptată la necesitățile personale, dieta trebuie să aibă un conținut ridicat de carbohidrați complecși (fasole și alte boabe), să fie moderată în proteine, scăzută în colesterol și grăsimi, cu puține sau chiar fără zaharoase și cu fibre din plin, căci reduc necesarul de insulină. Este bine să ai mese mici și dese de șase - opt ori pe zi, să practici sport moderat și să te odihnești suficient, în special în trimestrul trei al sarcinii.

Dacă din păcate aceste elemente combinate nu funcționează, apelează la insulină, într-o doză continuu adaptată greutății tale și a bebelușului în creștere, întotdeauna sub atenta supraveghere a medicului diabetolog.

Hipertensiune arterială

Astăzi, multe femei se decid să devină mămici după vârsta de 30 de ani și tot după această vârstă se dezvoltă și hipertensiunea arterială (HTA), cea mai răspândită boală cronică, manifestată prin majorarea cifrelor tensiunii arteriale peste norma de 120/70 mmHg.

Relaxarea, mișcarea, atenta monitorizare, hidratarea și dieta pot îndepărta riscurile în sarcină, asociate acestei afecțiuni. Așadar, adoptă o dietă mediteraneană, bogată în fructe, verdețuri, legume, cereale integrale, pește, carne slabă, produse lactate cu conținut redus de grăsimi, ulei de măsline, fără grăsimi de origine animală sau sare în exces.

Nu uita de mișcarea constantă (întotdeauna la indicațiile unui instructor specializat), care te ajută să ții sub control colesterolul, parametru ce crește inevitabil în sarcină și care este factor de risc și de complicație pentru HTA.

Astm

Astmul în forma sa severă supune sarcina la un risc crescut, ce poate fi însă eliminat cu tratamentul potrivit, prescris de către medicul alergolog și cel pneumolog. Un lucru bun este faptul că sarcina poate avea un efect pozitiv asupra acestei boli. Studiile clinice arată că în 33% dintre cazuri, simptomele de astm s-au diminuat după săptămâna 24.

Nu este voie să fumezi și evită pe cât posibil gripele și alte infecții respiratorii, polenul, mătreața animalelor, produsele de curățenie, parfumurile, acarienii din tapițerii, mobila și cărțile vechi, care sunt principalii factori declanșatori ai atacurilor astmatice.

Atenție mare și la practicarea sporturilor: este foarte importantă administrarea medicației înainte de efort. În cazul unei crize de astm, este urgentă tratarea ei pentru a împiedica privarea bebelușului de oxigen. De asemenea, dacă suferi de sinuzită sau de reflux gastroesofagian, este important să le tratezi, deoarece pot împiedica controlarea astmului.

Cardiopatie ischemică

Te confrunți cu o afecțiune funcțională caracterizată printr-un dezechilibru între aportul și necesarul de oxigen al miocardului. Este cea mai frecventă cauză de deces la nivel mondial. Dacă boala este ușoară sau moderată, poți duce cu bine sarcina la bun sfârșit, sub atentă supraveghere medicală. Dacă boala este severă, sarcina îți poate pune viața în pericol.

Evită stresul emoțional și fizic, urmează sfatul medicului dacă îți recomandă să stai în pat, ia-ți medicamentele prescrise și ai grijă la ceea ce mănânci pentru a nu lua în greutate. Ai nevoie de o dietă săracă în colesterol și grăsimi saturate, dar nu complet lipsită de ele, căci acestea au totuși rol în dezvoltarea fetală normală.

Sarea trebuie consumată cu moderație, iar dieta „ajutată” cu un supliment de fier. Poartă pe toată perioada sarcinii ciorapi elastici pentru a reduce stagnarea sângelui în picioare.

Disfuncții tiroidiene

În acest caz, medicația trebuie continuată neapărat în concordanță cu evoluția sarcinii, pentru că, netratate, aceste afecțiuni pot duce la pierderea sarcinii. Hormonii tiroidieni sunt necesari pentru dezvoltarea creierului fetal, iar în absența lor, copilul se poate naște cu retard mental, leziuni cerebrale și chiar surditate.

Alte boli cronice în care sarcina poate fi dusă la capăt cu succes doar dacă ești sub stricta supraveghere a medicului și îi respecți toate indicațiile: artrita reumatoidă, scleroza multiplă, epilepsia sau fibroza chistică.

Infecție cu Streptococ

Acest streptococ este o bacterie prezentă în flora saprofită a organismului și nu este periculoasă pentru adulții sănătoși. La un nou-născut însă poate deveni periculoasă, provocând infecții grave în timpul nașterii naturale. Nu există niciun simptom al acestei infecții, așa că cel mai sigur solicită medicului tău să-ți facă acest test, dar numai după săptămâna 35.

Indiferent dacă ai primit sau nu tratament antibiotic în timpul travaliului, bebelușul va fi ținut sub observație cel puțin 24 de ore după naștere. Infecția cu acest streptococ este cea mai frecventă infecție neonatală cu debut precoce și, netratată corespunzător, poate provoca complicații grave.

La mamă, infecția cu acest streptococ poate cauza infecția amniotică ce conduce la ruptura precoce a membranelor și, implicit, la naștere prematură. La nou-născutul prematur (între 24-34 săptămâni) septicemia este cea mai frecventă manifestare a infecției cu streptococ betahemolitic (30-40%), fiind urmată de meningită, care poate crea probleme pe termen lung (scăderea acuității vizuale, paralizie cerebrală, tulburări de dezvoltare și de comportament, epilepsie etc.).

Dacă neonatologul observă vreunul dintre simptomele de mai sus, acesta va recolta probe biologice pentru confirmarea diagnosticului. În cazul unui diagnostic pozitiv, va începe tratamentul cât mai rapid posibil.

Alte afecțiuni

Rubeola, citomegalovirus, toxoplasmoza, varicela, enterovirusur, Listeria Lues (sifilis) și virusurile hepatice. Poți evita o potențială infecție printr-o igienă riguroasă a mâinilor, a toaletei și a alimentelor. Există numeroase teste pe care le poți face pentru diagnosticare timpurie, dar și imunizări și tratamente, sigure atât pentru tine, cât și pentru bebelușul tău.