Multe persoane se confruntă cu plânsul după sex sau tristețea post-coitală. Printre cauzele acestei probleme se numără depresia, anxietatea și dezechilibrul hormonal.
Plânsul după sex sau tristețea post-coitală reprezintă o situație cu care se confruntă mai multe persoane decât am crede. Medicii numesc afecțiunea disforie post-coitală. Această problemă poate avea mai multe cauze.
S-ar spune că în urma unei experiențe sexuale satisfăcătoare și consensuale, persoanele implicate ar trebui să se simtă relaxate, mulțumite sau chiar fericite. Cu toate acestea, există persoane care declară că se simt triste, plictisite, agitate sau chiar iritate după un contact sexual și simt nevoia să plângă.
Cuplurile care continuă să se conecteze fizic și emoțional după finalizarea actului sexual tind să fie mai mulțumite de relațiile lor. Plânsul după sex, însă, poate da naștere la tensiuni în relația cu partenerul.
O persoană poate fi afectată de disforie din mai multe motive:
1. Depresia
Un studiu din 2019 a arătat că depresia, o tulburare psihologică frecventă, este asociată cel mai adesea cu disforia. Persoanele cu depresie au cel mai mare risc de a fi afectate de plânsul după sex.
Deși depresia este de multe ori ignorată, e important ca o persoană care se confruntă și cu alte simptome ale acestei afecțiuni (sentimente de vinovăție și deznădejde, lipsa stimei de sine, pierderea interesului pentru hobby-urile obișnuite, iritabilitate, oboseală extremă, dificultăți de concentrare și în luarea deciziilor, gânduri suicidare) să ia în considerare discuția cu un specialist în sănătate mentală.
2. Anxietatea
Plânsul este un răspuns frecvent la atacurile de anxietate, iar plânsul după sex poate fi un răspuns la eliberarea tensiunii fizice sau a anxietății legate de performanțele sexuale. Un studiu recent a arătat că anxietatea asociată cu performanțele sexuale afectează aproximativ 6-16% dintre femei și 9-25% dintre bărbați.
Cercetările nu au stabilit care este cea mai eficientă formă de tratament pentru anxietate, deși terapia cognitiv-comportamentală și instruirea în tehnici de mindfulness pot fi de ajutor. Administrarea unor medicamente împotriva anxietății, conform unei prescripții medicale, poate fi, de asemenea, benefică.
3. Declanșarea unor amintiri
Actul sexual și, în special, orgasmul pot face oamenii să se simtă mult mai expuși și mai vulnerabili decât de obicei. Acest lucru poate însemna și că sunt mai susceptibili la amintirile unor experiențe dificile sau traumatice prin care au trecut. Este posibil ca ei să nu fie conștienți de aceste amintiri înainte de actul sexual, și această acțiune să le declanșeze. Discuția cu partenerul poate fi de ajutor sau se poate lua în calcul o ședință la psiholog.
4. Disconfortul fizic
Durerea fizică poate face ca o persoană să plângă după sex. Dispareunia este termenul medical pentru durere în timpul sexului. Această problemă afectează aproximativ 7,5% dintre femeile de toate vârstele în timpul penetrării vaginale. Durerea poate fi de origine fizică sau psihică. Unele cauze fizice ale acestui tip de disconfort includ durerea cronică în zona vulvei și a labiilor, o cicatrice, afecțiuni ale vezicii urinare, spasme musculare, boala inflamatorie pelvină sau uscăciunea vaginală apărută la menopauză.
Tratamentul se bazează pe stabilirea cauzei durerii. Unele opțiuni includ creme cu steroizi, pentru cicatrice, modificări în alimentație și administrarea unor medicamente pentru afecțiunile urinare sau masaj, care să ușureze spasmele musculare.
5. Un dezechilibru hormonal
Orgasmul face ca nivelurile de dopamină și oxitocină, hormoni care provoacă sentimente plăcute, să scadă, motiv pentru care unele persoane se pot confrunta cu disforia.
6. Probleme în cadrul relației
Plânsul după sex nu este neapărat un semn al neînțelegerilor și tensiunilor dintr-o relație, dar acest lucru ar putea fi un factor declanșator. O bună comunicare este esențială într-un cuplu, deci e important ca partenerii să discute deschis despre orice probleme ar putea apărea.
Ce spun statisticile despre plânsul după sex
Conform unui sondaj recent, 46% dintre femei au experimentat plânsul după sex cel puțin o dată în viață, în timp ce 5% dintre cele implicate în sondaj se confruntaseră cu disforia cu 4 săptămâni înainte de sondaj.
Un alt studiu în care au fost implicați bărbați a arătat că 41% dintre cei 1.635 de participanți s-au confruntat cu plânsul după sex la un moment dat în viața lor, în timp ce 3,1% au declarat că trec prin această situație în mod regulat. Deși mulți bărbați se confruntă cu disforia, cercetările arată că femeile au un risc de 2,8 ori mai mare să treacă prin această problemă la un moment dat în viața lor.