Plânsul unui bebeluș ascunde, de obicei, o nevoie care nu a fost satisfăcută. Dacă micuțul plânge necontrolat, asigurați-vă în primul rând că nevoile de bază sunt îndeplinite (că nu îi este foame, că scutecul a fost schimbat). Verificați-i temperatura. Uitați-vă dacă nu cumva are gingiile inflamate. Încercați să liniștiți bebelușul punându-l direct pe piele.
Cântați-i și vorbiți-i ușor. Atenție, dacă persoana care stă cu copilul este agitată și nervoasă, e bine să facă schimb cu o alta mai calmă. Așadar dacă mama e stresată și agitată, tatăl ar putea să preia bebelușul. Copilul simte și preia stările mamei, tocmai din acest motiv în unele momente e bine că mama să aibă un moment de respiro în care să-și reîncarce bateriile.
O mamă fericita înseamnă un copil fericit.
Harvey Karp, un nume de referință în pediatrie, la nivel mondial, propune metoda în 5 pasi pentru liniștirea bebelușului care plânge neconsolat.
- folosirea sunetelor albe sau ritmice pe care bebelușul s-a obișnuit să le asculte încă din uter. Puteți folosi diferite obiecte din casa pentru a le reproduce cum ar fi: uscătorul de par, aspiratorul, uscătorul de haine sau puteți apela la un CD sau o aplicație cu sunete albe.
- puneți sugarul pe partea stângă pentru a ajuta digestia sau pe burta în timp ce este ținut în brațe, apoi pe spate, în pătuț.
- puneți-l la sân dacă este alăptat sau oferiți-i biberonul, o suzetă sau un deget. Suptul îl va liniști.
- înfășurați copilului într-o păturică pentru a se simți mai în siguranță.
- legănați copilul sau scoateți-l la o plimbare cu mașina. Puneți-l într-un sistem de purtare pentru a simți legănarea dată de pașii mamei, mișcare cu care era obișnuit încă din burtică.
Indiferent de cât de multă oboseală sau nervi se adună, niciodată să NU scuturați sau zgâlțâiți copilul în speranța că va tăcea. Sindromul bebelușului scuturat este o afecțiune care poate lăsa sechele pe viață.