În 2019, pe lista favoritelor multor cupluri s-a aflat sexul anal, care din păcate şi-a pierdut farmecul. Lubrifianții au fost şi ei folosiți din ce în ce mai des pentru mai multă plăcere şi, unde mai pui că femeile heterosexuale au fost super încântate să descopere pornografia cu lesbiene. Însă, potrivit experților în sex, 2020 pune accentul pe pozițiile sexuale pe care deja le cunoaştem, dar puțin adaptate şi mult mai fun. Iată care sunt predicțiile pe 2020!
Aplecată. Dacă nu ai achiziționat până acum o pernă pentru sex, trebuie să ştii că este timpul să faci acest pas, mai ales că pot fi folosite ca upgrade pentru poziția doggy style. Pune perna la marginea patului, apleacă-te şi lasă-ți partenerul să te penetreze pe la spate. Pe lângă faptul că vei sta foarte confortabil, penetrarea va fi mai adâncă, iar plăcerea mai mare. Totodată este o poziție care-ți permite să stimulezi clitorisul, atât tu, cât şi partenerul.
Misionarul în dublă penetrare. Doar nu credeați că în 2020 nu se va vorbi despre sexul anal. Din contră. Cuplurile se vor aventura şi mai mult cu ajutorul jucăriilor sexuale, fie ele texturate, fie cu vibrații. O altă opțiune ar fi să porți în public un butt plug discret, fie la un date, fie într-o seară obişnuită pentru o experiență de neuitat.
Masturbare reciprocă. În 2020 lucrurile se schimbă puțin. Partenerii vor începe să se descopere mai mult atât pe ei înşişi, cât şi persoana iubită. Astfel de momente aduc partenerii mai aproape unul de celălalt, iar conexiunea pe care o formează face ca relația să fie mai deschisă.
Jucăuşă deasupra. Poziția femeia deasupra este deja clasică, tradițională, dar pentru un twist plin de surprize îi poți propune partenerului să folosiți un vibrator. Această poziție sexuală permite controlul total, dar şi intensitatea mişcărilor şi penetrarea. În plus, chiar partenerul poate fi cel care se joacă cu tine, iar tu trebuie doar să te relaxezi şi să laşi plăcerea să te învăluie.
Masturbarea, din nou. Da, masturbarea se află pe lista favoritelor lui 2020, dar de data aceasta nu este reciprocă. Este vorba de propria independență şi explorarea noilor senzații, de încercarea unor noi lucruri, dar mai ales de a înțelege ce te face cu adevărat să te simți bine şi care sunt, de fapt, zonele tale erogene.