Shirley Zussman este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați sexologi din toată lumea. Femeia a strâns suficientă experiență încât să le vină în ajutor astăzi tuturor cuplurilor.
Shirley Zussman este sexolog din anul 1966. Aceasta a fost invitată împreună cu soțul ei la un curs despre sexualitate și probleme de sănătate ce apar în urma unui contact sexual. Zussman susține că sexul modern nu este atât de captivant ca sexul de pe vremuri.
„În ziua de azi, conexiunea fizică este tot mai redusă, oamenii se ating mult mai puțin ca înainte. Cuplurile își vorbesc mai puțin, se ating mai puțin și se privesc mai puțin. Pe vremuri, oamenii se bucurau mai mult pur și simplu să privească persoana iubita”, spune Zussman la vârsta de 100 de ani.
Zussman povestește că a stat de vorbă cu foarte multe paciente care se plângeau că nu aveau orgasm. Multe dintre ele habar nu aveau ce e orgasmul.
Sexologul susține că le-a îndrumat să se autodescopere pentru a avea o viață sexuală împlinită:
„Pe atunci, le recomandam să învețe mai bine cine sunt, din punct de vedere sexual, le încurajam să se masturbeze, ceea ce era o idee revoluționară la acel moment”.
Celebrul sexolog le îndeamnă pe femei să comunice cu partenerul dacă doresc să nu se trezească cu frustrări din punct de vedere sexual. Zussman remarcă o lipsă a dorinței la cuplurile moderne.
„Trebuie să îți pui în ordine prioritățile și să decizi ce este important pentru tine și ce te face să te simți bine. Apoi nu trebuie să uiți să te întrebi ce-l face pe partenerul tău să se simtă bine. Cuplurile trebuie să stabilească o legătură care să-i satisfacă pe amândoi și toți oamenii au nevoia asta de a fi aproape de cineva cu adevărat”, adaugă sexologul.