mamaplus

Toți elevii din clasele primare și gimnaziale vor fi alimentați la școală

-
//
03.02.2020

Guvernul va asigura alimentarea tuturor elevilor din clasele primare și gimnaziale. Anunțul a fost făcut astăzi de către premierul Ion Chicu, după ședința de lucru a Președintelui Republicii Moldova cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și cu prim-ministrul Republicii Moldova.

Potrivit premierului, banii pentru organizarea alimentației elevilor vor fi identificați în urma unor calcule ulterioare, iar în procesul de realizare se va colabora pe linia Guvern – Administrația publică locală.

”Cunoaștem, că mulți copii au rămas fără părinți sau sunt plecați, alimentarea este cum este. Deci, în afară de datoria sfântă, care este să le asigurăm sănătatea, este și această imunitate care trebuie sporită, o să alocăm împreună cu autoritățile publice locale finanțele necesare, pentru ca să organizăm alimentarea copiilor”, a declarat premierul Ion Chicu.

Menționăm că în prezent sunt asigurați cu hrană doar elevii din clasele 1-4.