Echipa emisiunii ”Vorbește Moldova” a publicat astăzi un video în care prezintă un interviu cu mama bebelușului abandonat recent într-un cămin din sectorul Buiucani. Din motive personale, mama a dorit să-și păstreze anonimatul, dar a făcut primele declarații după faptele săvârșite.
”Da, eu sunt gata să merg benevol să recunosc. Eu sunt de acord la orice consecințe, doar ca să fie copilul lângă mine. Eu am șansa să-l păstrez. Orice, doar să îmi iau copilul înapoi și să nu-i pierd pe ăștia doi, pentru că asta e sensul vieții. Deja – o să mă închidă, nu o să mă închidă, nu mă interesează. Vreau să îl iau în brațe, asta-i tot!”, spune femeia.
Potrivit presei de la noi, femeia s-a dovedit a fi originară din raionul Dondușeni și are 25 ani. Ea a recunoscut că nu își poate explica gestul pe care l-a făcut, motivând că era în stare de afect. Femeia nu a fost reținută, având la întreținere alți doi copii minori.
Reamintim că în seara zilei de 23 ianuarie, un băiețel de aproape două luni a fost lăsat într-un cărucior, în scara unui cămin din sectorul Buiucani al capitalei. Bebelușul avea un bilețel alături, pe care era indicată data, luna şi anul naşterii. Micuțul a fost găsit de un tânăr și luat, ulterior, la îngrijirea medicilor. La începutul acestei săptămâni, au fost publicate imagini cu femeia despre care se bănuieşte că şi-ar fi abandonat bebeluşul. Pe acest caz a fost iniţiat un dosar penal, iar dacă va fi găsită vinovată, mama, care şi-a abandonat copilul, riscă până la 4 ani închisoare.