Dacă începutul anului reprezintă mereu o provocare pentru sistemul nostru digestiv, am zis să îți propunem o rețetă mexicană ușoară, să îți liniștești stomacul după o perioadă cu mese grele. Bucătăria mexicană a devenit foarte populară și la noi, datorită combinațiilor extrem de gustoase de carne, legume și condimente. Dacă te-ai plictisit de carnea de porc, sarmale și salata Olivier, încearcă o rețetă super simplă și versatilă – quesadilla mexicană cu carne de curcan.
Într-un bol mic, amestecăm 2 linguri de ulei de măsline, 1 lingură oregano uscat, zeama de la o lămâie mare, ½ linguriță sare și ½ linguriță piper măcinat. În acest mix introducem pieptul de curcan tăiat fășii, amestecăm bine și lăsăm ingredientele să se pătrundă 10 minute.
Tăiem ceapa verde rondele, iar roșiile și ardeii le tăiem cubulete. Brânza trebuie să fie rasă pe o răzătoare mare.
Încingem o tigaie, răsturnăm combinația de carne cu condimente în ea și prăjim acest mix la foc mare, timp de 3-4 minute. Avem grijă să prăjim carnea pe ambele părți, până prinde culoare. Mijlocul trebuie să rămână moale și suculent, nu uscat. Scoatem carnea când este gata și răsturnam, în aceeași tigaie, toate legumele până devin puțin moi (timp de 2-3 minute).
Acum că avem toate ingredientele pregătite, împărțim carnea prăjită și legumele în 2 părți egale, astfel încât să ne ajungă pentru 2 porții de quesadilla. Nu uităm de cașcaval – acesta trebuie împărțit în 4 porții – vei vedea de ce.
Încingem o tigaie curată și o lăsăm la foc mediu, turnăm 1 lingură de ulei de măsline și adaugăm o tortilla, presărăm un sfert din brânză rasă. Când brânza începe să se topească, așezăm prima porție de carne și legume, presărăm încă un sfert din cașcaval deasupra și așezăm cea de-a doua tortilla.
Acoperim tigaia cu un capac și o lăsăm 3 minute la foc mic, apoi întoarcem tortilla pe cealaltă parte și o mai lăsăm încă 3-4 minute, în funcție de cât de rumenă ne place. Când este gata, o scoatem pe un tocător de bucătărie și repetăm operațiunea pentru cealaltă porție de quesadilla.
Le servim fierbinți, tăiate ca niște bucăți de pizza și le servim cu smântână sau iaurt, un sos salsa sau guacamole.