Frittata cu ciuperci poate fi servită ca aperitiv, mic dejun sau fel principal, fiind foarte săţioasă. Rețeta se prepară rapid şi este ideală pentru cei care au intoleranţă la gluten.
Se spală şi se taie julienne (peştişori) ceapa, usturoiul/ceapa verde, ciupercile, ardeiul iute. Cartofii curăţaţi şi spălaţi se dau pe răzătoarea mare.
Se pune uleiul într-o tigaie mică, de preferat mai înaltă pe margini (minimum 8 mm înălţime), care se aşază la foc potrivit. Se pune ceapa pentru două-trei minute, timp în care se amestecă bine cu ajutorul unei spatule din lemn.
Se adaugă cartofii raşi, se amestecă bine şi se mai lasă trei-patru minute, după care se pun ciupercile, scurse bine. Se adaugă sare după gust, se acoperă vasul şi se lasă alte câteva minute, până se coc bine ingredientele.
În acest timp, într-un vas separat bateţi ouăle împreună cu puţină sare şi piper, apoi puneţi pătrunjelul şi usturoiul şi turnaţi compoziţia peste amestecul din tigaie. Amestecaţi bine, astfel încât ouăle să încorporeze tot conţinutul, apoi acoperiţi şi nu mai umblaţi la preparat trei-patru minute. În acest timp focul trebuie lăsat domol, dar nu la minim.