Este al treilea copil al familiei și, de altfel, cel mai voinic. Christine Corbitt, o mămică din Florida, a adus pe lume cel de-al treilea junior al familiei, cântărind o greutate record.
Primii doi bebeluși au venit și ei pe lume ceva mai dolofani – 4 kilograme, respectiv, 4,5 kilograme, însă Christine nu s-ar fi așteptat că următorul să sară de acest prag.
Micuța (mare) Carleigh Brooke Corbitt l-a surprins până și pe medicul obstetrician. A fost cel mai mare bebeluș pe care Dr. Eric Edelenbos l-a adus pe lume. Dată fiind greutatea mare a fătului, echipa medicală a decis ca nașterea să se facă prin cezariană.
„Când au scos copilul, toată lumea din sala de nașteri se minuna. „Doamne, Dumnezeule!”, auzeam încontinuu în jurul meu. În timp ce îl scoteau simțeam că nu se mai termină”, a povestit mămica.
Imediat după ce a venit pe lume, medicul și asistentele au rămas șocate de greutatea fetiței.