Cea mai bună metodă de învățare pentru copii este prin joacă. Atunci când este nevoie să alegeți o jucărie pentru un copil, trebuie să țineți cont de vârsta acestuia. Este un criteriu important, pe care nu ar trebui să-l treceți cu vederea. Fie că este vorba despre jucării pentru copiii proprii sau aveți de gând să le oferiți în dar copiilor rudelor sau prietenilor, țineți cont de sfaturile de mai jos.
Consultați etichetele produselor
Fiecare vârstă are propriile jucării, iar fiecare jucărie este potrivită unei anumite vârste, abilități, competențe, nivel de interes. Cele care sunt mult prea avansate s-ar putea să nu fie sigure pentru copiii mai mici. Multe dintre acestea au înscrise pe ambalaj vârsta potrivită, dar și avertismentele. Etichetele trebuie verificate de fiecare dată când achiziționați o jucărie. De asemenea, jucăriile trebuie să fie suficient de mari pentru ca un copil să nu le poată înghiți.
Jucăriile potrivite fiecărei vârste
- Copiii între 0 și 6 luni au nevoie de jucării pe care să le poată ține cu ușurință în mână, să producă diferite zgomote, texturile lor să fie cât mai moi. De asemenea, jucăriile pentru dentiție sunt recomandate. La aceasta vârstă, ascultă cântece de leagăn, sunt fascinați de obiectele în care își pot privi chipul, dar care nu se sparg.
- Între 7 și 12 luni, încep să le placă păpușile, mașinile din plastic sau lemn, obiectele cu care se pot juca în cadă atunci când li se face baie, dar și cuburile colorate din lemn care le stimulează inteligența și îi ajută să învețe cât mai mult.
- În jurul vârstei de un an, se uită pe cărțile cu poze cu animale care emit zgomote specifice, ascultă muzică și povești ușor de înțeles. Își pot dezvolta creativitatea cu ajutorul creioanelor și cariocilor care nu conțin substanțe toxice, special realizate pentru copii; învață să deseneze, să coloreze.
- La 2 ani, cei mici simt deja pericolul, dar încep să testeze fizic tot felul le lucruri, încep să sară, să se agațe și își folosesc foarte mult degetele. În acest caz, sunt recomandate puzzle-urile, jocurile de tip lego, jucăriile de percuție, cele care pot fi utilizate în apă, cretă, plastilină etc.
- Între 3 și 6 ani, copiii se joacă foarte mult cu puzzle-uri, cu piese mai multe și mai mici, se dau cu tricicleta, construiesc, se joacă cu creioane colorate și cărți de colorat.
- Preșcolarii pot începe să folosească foarfeca și lipiciul pentru lucrul manual.
Protecția este foarte importantă
Skateboardurile, bicicletele, rolele și tricicletele trebuie însoțite de echipament de protecție. Copiii nu trebuie să aibă foarte multe jucării deodată, pentru că nu se pot concentra foarte bine asupra lor. Țineți întotdeauna cont de vârsta copiilor și nu uitați că jucăriile cu prea multe funcții nu le mai permit copiilor să-și utilizeze imaginația.
Păpușile sau animalele de pluș care cântă sau care îi direcționează pe copii să atingă anumite butoane preiau cumva controlul asupra jocului, când, de fapt, copiii ar trebui să fie cei care să conducă. Cele mai bune jucării sunt, de cele mai multe ori, cele mai simple.