O propunere în acest sens a fost elaborată de responsabilii Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică şi urmează să ajungă pe masa Guvernului. Dacă va fi aprobată, noua lege ar putea intra în vigoare începând cu anul viitor.
"Alternativă este - vopselele fără plumb, deja peste 70 de state produc aceste vopsele în lipsa plumbului, cu un alt component", a spus Iurie Pînzaru, şef Direcţie Protecţia Sănătăţii Publice, ANSP.
La achiziționarea jucăriilor, părinții ar trebui să opteze pentru cele cu vopsele pe bază de apă, care sunt ecologice și inofensive. Specialiştii vor organiza şi campanii de informare în şcoli.
"De exemplu, echipamentele electrice şi electronice pe care noi le avem în gospodării nu trebuie de aruncat la nimereală pe câmpuri, căci sub un ciclu închis ele ajung înapoi în ograda noastră, prin aer şi elementele pe care le consumăm", a zis Natalia Guranda, reprezentanta unei asociaţii de mediu.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anual, în lume peste 140 de mii de oameni mor din cauza intoxicării cu plumb.