Începând de la o viroză respiratorie și terminând cu o infecție digestivă există o mulțime de boli pe care le poate face copilul dacă nu se spală pe mâini fie prin contact cu suprafețe contaminate, fie cu alimente nespălate sau toaletă. Află aici care sunt acestea și ce informații trebuie să reții pentru a preveni din timp îmbolnăvirea.
Boli pe care le poate face copilul dacă nu se spală pe mâini:
Norovirus – este suficientă o singură particulă din acest virus pentru a cauza îmbolnăvire, comparativ cu 50-100 cauzate de virusul gripal. Prin spălarea riguroasă pe mâini pot fi prevenite problemele gastrointestinale cauzate de o infecție a stomacului; și mai indicată este folosirea dezinfectantelor pe bază de alcool și a soluțiilor speciale pentru diverse suprafețe (un studiu arată că în procent de numai 60% se reduce transmiterea prin spălarea suprafeței, în vreme ce spălarea mâinilor evită complet proliferarea germenilor).
Gripa – virusul gripal are potențial fatal și nu doar pentru persoane de vârstă mică, înaintată sau cu sistem imunitar compromis. Spălatul pe mâini reprezintă o măsură preventivă, în special când ești expus la germeni de gripă fără să știi (în perioada de incubație). Multe dintre bolile infecțioase pot fi transmise înainte de apariția simptomelor.
Conjunctivita – cele mai multe persoane își freacă ochii pentru a scăpa de disconfortul cauzat de conjunctivită, iar apoi ating diverse suprafețe și transmit mai departe germenii. Copiii trebuie învățați de mici că dacă își ating ochii, nasul sau gura cu mâinile murdare pot să dezvolte diverse boli, mai ales că ei explorează foarte mult prin simțul tactil. Îi puteți învăța să recite o poezie sau un cântec preferat pentru a cronometra o spălare riguroasă a mâinilor.
Salmoneloza – copiii intră în contact cu materiile fecale mai mult decât îți imaginezi, iar salmoneloza poate fi transmisă în acest mod. Bacteriile trăiesc în intestinele animale și ale oamenilor, fiind transmise prin alimente infectate, care nu au fost gătite suficient (carne și ouă) sau spălate corespunzător (fructe și legume). Când mâinile nu sunt bine spălate după folosirea toaletei se transmit microbii; transmiterea are loc și prin atingerea unei reptile infectate, amfibian sau animal de fermă.
Mononucleoza – boala sărutului este cauzată de virusul Epstein-Barr și nu se transmite doar prin sărut. Saliva este mediul de transmitere, prin urmare obiectele pe care o persoană strănută, tușește sau atinge pot fi infectate. Folosirea în comun a tacâmurilor sau a paharelor reprezintă o modalitate comună de transmitere. Simptomele experimentate sunt: oboseală extremă, febră mare, dureri de gât și la nivelul corpului, splină mărită și pot dura 2-4 săptămâni.
Boala gură-mână-picior – virusul coxasckie este cel care o cauzează, fiind comună în grădinițe și creșe, caracterizată prin ulcerații la nivelul gâtului și al gurii, pe mâini și pe picioare, febră și scăderea apetitului. Particule contaminate din nasul, gura, veziculele sau fecalele unei persoane bolnave ajung pe mâini și apoi în gură. Din acest motiv copiii trebuie încurajați să își țină mâinile departe de gură.
Citomegalovirus – o igienă bună poate preveni transmiterea virusului din familia Herpesviridae, care poate cauza probleme grave copilului nenăscut, inclusiv pierderea auzului și a vederii, dizabilitate intelectuală și chiar deces. Citomegalovirusul se transmite prin saliva sau urina copiilor de vârstă mică și trece nediagnosticat.
Stafilococ – cauzat de bacteriile care trăiesc în general pe pielea și în nasul persoanelor sănătoase, acesta poate deveni fatal dacă pătrunde în corp și infectează sângele, articulațiile și inima. Forma de stafilococ rezistent la antibiotic (MRSA) este extrem de periculoasă. Pe lângă spălatul pe mâini, rănile trebuie acoperite și obiectele personale nu trebuie folosite în comun.
Virusul sincțial respirator – aproape toți copiii vor dezvolta o infecție cu acest virus până la vârsta de 2 ani și seamănă de obicei cu o răceală. La copiii prematuri poate cauza probleme respiratorii, pneumonie, bronșiolită și deces. Particulele infectate se transmit prin tuse și strănut în aer și pe diverse suprafețe.
Hepatita A – deși nu conduce la boală cronică a ficatului, poate cauza probleme gastrointestinale, febră, oboseală și icter; uneori poate apărea insuficiență hepatică. Se transmite prin contactul mâinilor murdare cu diverse alimente sau dacă copilul nu se spală pe mâini după ce folosește toaleta.
Steptococ – deși virusurile sunt implicate adesea în durerile de gât, dacă este prezent streptococul de grup A va fi nevoie de antibiotic. Nu este caracterizat doar prin disconfort, ci și contagiozitate ridicată. Uneori poate conduce la scarlatină, febră reumatoidă, o boală renală rară și boala autoimună PANDAS (doar la copii apare). Prin tuse și strănut se răspândesc mici particule care conțin bacteria. Este important ca copilul să se spele pe mâini.
Giardioza – acest parazit microscopic se localizează în intestinul subțire și conduce la diaree, greață și deshidratare. Pentru a preveni transmiterea și contactarea mâinile trebuie spălate după folosirea toaletei sau atingerea vietăților marine. Asigură-te că atunci când călătoriți copilul bea apă din surse sigure sau fiartă timp de 10 minute sau îmbuteliată și consumă fructe și legume bine spălate.
E.Coli – deși cel mai des se contactează din carne roșie și salată, poate fi transmisă și prin contact cu o persoană infectată sau animal. Apa rece, călduță sau fierbinte funcționează la fel de bine pentru prevenire când este combinată cu săpun. Se pare că este de ajutor o bună hidratare a mâinilor deoarece bacteriile se pot localiza în crăpăturile palmelor.
Răceala/infecția respiratorie superioară – spălatul pe mâini poate reduce riscul de a contacta o infecție respiratorie cu 45%. Funcționează și soluțiile dezinfectante (cu cel puțin 60% alcool), însă este important ca mâinile să nu aibă grăsime sau noroi/praf pe ele.
Toxiinfecție alimentară – deși mai rare în rândul copiilor, pot avea efecte devastatoare. Contactul cu carne crudă, legume cu noroi sau ouă pot conduce la proliferarea bacteriilor nocive care conduc la îmbolnăvire. Spălarea pe mâini reprezintă o soluție utilă în prevenire.